© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

luni, 27 iulie 2009

Geoană şi Vîntu, întâlnire secretă pe subiectul Udrea

Jurnalisti din Trustul Realitatea-Catavencu, bucurati-va. Acum este (aproape) oficial: lucrati / veti lucra pentru imaginea lui Mircea Geoana, dupa cum arata un cotidian central:

"Liderul PSD
l-a vizitat din nou pe mogulul media în Deltă, subiectul discuţiei fiind, potrivit unor surse din partid, strategia abordată în cazul ministrului Turismului.

Mircea Geoană i-a făcut o nouă vizită lui Sorin Ovidu Vîntu, după cea consumată în urmă cu două luni. Mogulul media a profitat de prezenţa pe litoral a liderului PSD şi l-a chemat la domeniul său din Delta Dunării.

Întâlnirea a avut loc
, potrivit unor surse din PSD, în weekendul din săptămâna în care a avut loc aniversarea lui Mircea Geoană.

Preşedintele PSD s-a aflat la Mamaia şi la Năvodari însoţit de Cozmin Guşă, consilierul său politic şi partener de afaceri al lui SOV. De acolo, Geoană a dat o fugă la conacul din Deltă al mogulului.

Cozmin Guşă a negat întâlnirea. „Nu a existat nici o întâlnire. Am fost cu Geoană tot timpul”, ne-a declarat Guşă(...)" citeste tot in Evenimentul Zilei

Niciun comentariu: