© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

duminică, 3 mai 2009

STAREA PRESEI - MEDIASIND: Libertatea Presei in Romania devine o Fata Morgana

"Astăzi, de Ziua Libertății Mondiale a Presei, constatăm cu îngrijorare că presa română, acest câine de pază al democrației, riscă să devină un biet cățel, iar libertatea de exprimare o veritabilă Fata Morgana.

De 20 de ani, de când presa și fiecare cetățean în parte și-au recâștigat dreptul la libera exprimare, mulți politicieni și-au propus ca principal scop să pună botniță presei, întocmai ca în perioada comunistă.

Tentativele de subminare a libertății presei s-au comis prin diverse acțiuni și propuneri legislative, dintre care amintim: “Codul Macovei”, prin care jurnaliștii aveau asigurate locuri în celule, proiectul Legii proporționalității știrilor pozitive și negative, precum și politizarea excesivă a instituțiilor publice de radio și televiziune.

La acestea se adaugă agresiunile verbale și fizice asupra jurnaliștilor sau presiuni ale autorităților la adresa instituțiilor de presă, cum ar fi anchete ale Poliției și ale Parchetului, care au avut drept scop intimidarea jurnaliștilor. De cele mai multe ori, s-a urmărit divulgarea surselor confidențiale sau confiscarea/copierea unor documente legate de articole de presă.

Un capitol aparte îl constituie preocuparea autorităților pentru interceptarea comunicațiilor..." citeste in continuare tot comunicatul

Niciun comentariu: