© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

sâmbătă, 24 mai 2008

Eurovision - seara finalei. Piese mult mai bune decat anul trecut


Finala Eurovision Song Contest, cu piese mult mai bune decat in anii trecuti, a debutat cu o versiune disco tuntz a piesei castigatoare de anul trecut, "Molitva", care nu mi-a placut deloc.

Nico si Vlad Mirita au cantat mai bine decat in semifinala, dar Vlad a avut in continuare momente in care a falsat putin, redresandu-se imediat. Nico a ratat in acelasi loc unde a facut-o si in semifinala, dar a cantat foarte prudenta cu conservarea vocii sale si preocupata sa gaseasca o solutie de compromis, astfel incat sa nu-si forteze corzile vocale la maximum.

De mai multe ori, am constatat aparitia unor dizarmonii intre ei, dar nu atat de mari, greu observabile, astfel ca ele nu au deranjat. Una peste alta, au cantat bine, dar principala problema a ramas piesa banala, care este o incununare resapata si coverizata a unui epos muzical intreg stupid, provenit din Romania de dinainte de 1989.

Britanicul Andy Abraham m-a lasat rece cu disco- soul-ul sau american banal. M-am intrebat retoric de ce Dumnezeu s-a calificat piesa Albaniei. Germania, cu trupa No Angels, cu cantecul "Dissapear", nu mi-a placut.

"Pulpite si-atat", vorba unei cunostinte. Si trei serii de artificii. Fetei care a jucat rolul de solist la prima expozitie i-a jucat vocea si nu s-a armonizat deloc cu backing-vocals. Trebuie sa spun ca am remarcat si lipsa de forta a acestor patru cantarete.

Bosnia si Hertegovina si Israel au continuat sa-mi placa la fel de mult ca in prima semifinala. Ca si "Romanca" croata, una dintre piesele mele preferate, care povesteste frumos si foarte natural. Islandezii de la Euroband au aratat cum trebuie sa fie muzica de discoteca de calitate si au cantat foarte bine. Suflu, impostatie, siguranta, armonizare si o piesa frumoasa.

Mor ve Otesi a continuat sa ma lase rece. Pirates (sau Wolves) of The Sea au cantat mai bine decat in semifinala. O piesa grea, s-au agitat si au avut multe modulatii. Prezenta scenica de tipul germanilor de la Gingis Khan din anii '80.

Suedeza Charlotte Nilsson-Perrelli a cantat mult mai bine fata de semifinala, armonizandu-se cu backing vocals-ul. O piesa frumoasa, parerea mea este ca aceasta era marea favorita la locul 1.

Tellier din Franta a cantat de parca se pregatea sa nasca un broscoi cu tamburina si camerton. Ingerii din Azebaijan m-au socat in continuare cu vocile lor - n-au falsat nici macar o singura data, dar sustin in continuare ca piesa lor este haotica.

Numar mult redus de "manele" la aceasta editie. De exemplu, iata, Kalomira din Grecia. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca fata asta nu are voce deloc. Toata linia sa melodica, de solist de muzica, nu de barbuzan borboloitic, este pe o cvinta! Despre Rodolfo Chikilicuatre am vrut sa nu spun nimic. Nu pot, pentru ca am remarcat huiduieli din public, pe care le merita din plin.

Foarte-foarte frumoasa piesa Serbiei, interpretata fara cusur de Jelena Tomasevic. Una dintre preferatele mele. Are zbor, plutire, tensiune, poezie. Oameni care se respecta. Si ce daca au castigat, uite cu ce vin!

Rusul Dima Bilan ar fi putut profita de postarea in concurs pe penultima pozitie. A cantat mult mai bine decat in semifinala. Nu inteleg cum a stat descult pe ghiata pe care a patinat Pluschenko.

83 de comentarii:

Anonim spunea...

Nu inteleg ce ai cu piesa Albaniei. Chiar e touchy

Anonim spunea...

Repede, cateva impresii personale:Franta si Spania au inebunit. Suedia si Polonia m-au dezamagit. Bosnia, Ucraina, Azerbadjan, Grecia au avut un spectacol bun care va contribui probabil la impresie. Portugalia si Croatia au cantat foarte bine. Serbia a fost onorant. Nici ai nostri n-au fost de lepadat, fir-ar sa fie de melodie! Ceilalti ori au falsat, ori nu m-au impresionat prea mult pe mine. Am votat cu Rusia, nu m-am putut abtine sa n-o fac.
Orpheus

Anonim spunea...

si mie imi place piesa albaniei, care are ceva dinb muzica fado si ceva din muzica franceza. mi se pare o combinatie foarte reusita.

rusul nu este ultimul din competitie. :)) s-ar putea ca dvs sa fi ratat norvegia?! hihihi mie imi place si piesa lor.

favoriti cred ca sunt suedia, ucraina, serbia si rusia, in ordinea intrarii in scena.

RM

rica spunea...

Preferatii mei: Bosnia, Serbia, Croatia, Turcia.
La Azerbaijan, pentru prima data de cand am ascultat melodia, am avut o reactie electrodermala.
Cred ca mi-a placut. :D

Anonim spunea...

eu m-am tinut de cuvant: n-am mai votat, desi tare ma mancau degetele ca sa trimit un mesaj pentru sarbi, dar am jurat ca nu le mai umplu astora buzunarele. :)

intr-adevar, kalomira n-are voce. iar nu mi-au placut georgia si azebaidjanul. cred ca le-as putea defini drept crispate, ca sa nu zic mai rau :)) nemtoaicele m-au surprins neplacut. nu ma asteptam ca no angels sa sune asa rau live. spania si franta si-au dat cu firma-n cap. :))

RM

Anonim spunea...

Pe mine Rusia m-a dat pe spate, dar nu m-ar surprinde sa castige melodia Serbiei. Islanda a fost slabiciunea mea de cand am ascultat-o prima data. O impresie f buna mi-a lasat Turcia. Ani Lorak s-a depasit pe sine, a avut o regie foarte buna.
Am votat Rusia. Si as vota inca de o mie de ori. Dupa parerea mea, el merita sa castige si in 2006. Seriozitate si talent cat cuprinde...Eu ma intreb cum s-a descurcat Plushenko pe ovalul ala mic de gheata.

Anonim spunea...

La capitolul "melodii doar cu refren": Georgia si Grecia. Si Israelul a cantat bine, am scapat-o mai inainte din vedere. Finlandezii si islandezii s-ar putea sa ocupe si ei un loc bun daca se voteaza cum trebuie, ceea ce nu ma astept.
Orpheus

Anonim spunea...

Intr-adevar piese mai frumoase ca anul trecut.
Romanii nostri au cantat de data asta mai bine, dar chiar nu stiu daca faptul ca au cantat primii le va aduce noroc.
Mie personal mi-au placut enorm piesele Portugaliei -pe care am si votat-o, Serbiei, Islandei, Suediei, Norvegiei.
Rusul a avut puesa buna, interpretare f buna, insa m-a deranjat enorm cum a cantat in engleza! Cred ca iesea mai bine in rusa....imposibil iesea la ca spasiva(probabil am scris gresit dar nu stiu o boaba rusa).
Comentatorul german i-a apreciat pe Nico si Vlad, spunand ca au o piesa buna, interpretata bine dar care e mai mult pe gustul italienilor.
In legatura cu piesa Germaniei nu pot sa va spun decat ca a fost cea mai putin slaba dintre cele doar 4 melodii, slabe, care au concurat pt ESC din Serbia.
Chiar acum incep sa fie anuntate rezultatele, asa ca ma opresc pt un timp.

Mihaela

rica spunea...

S-a cam inghesuit Plushenko pe palma aia de gheata.
A-nceput show-ul voturilor.

rica spunea...

"Te-anunt ca numai 4 tari au ramas fara puncte. Ghici cine-i acolo!".

Maria spunea...

Cel mai mult mi-au placut Rusia, Croatia si Serbia. Ar mai fi Suedia (petru interpretare) si Finlanda (pentru ca-mi place genul acela de muzica).
Foarte interesant arata ,,tabela de marcaj"... Un punctulet de la San Marino! Pfui!

Anonim spunea...

Multumim, MOLDOVA!!
Orpheus

rica spunea...

Moldovaaaaa :(( Getutooo, undi iessti?!
Pentru Romania, 12 puncte.

"Cate-odata-i naspa sa ai frati"- Hahaha!

(M-am disociat, comentez la doua voci :D)

Anonim spunea...

Portugalia a votat SPANIA! Haaahahaha!
Orpheus

Anonim spunea...

era prea frumos sa ramanem cu 0(zero) puncte. sper sa ia tzapa grecii

Anonim spunea...

Armeanca a cantat prost. Ce naiba le place la ea?! Melodie fara solist? Vai, iar Spania votata de Andora! Ce cheeeestie!
Orpheus

Anonim spunea...

Rusia ! solutia ideala (chiar acum intra si primele puncte la Ro ...) castiga 'implicit' si Israelul, Ungaria (eliminata), violonistii, patinatorii (intre arta si sport, ca tot este an olimpic). Si, cum sa-i refuzi pe rusi, cand termina cu 'in genunchi ma intorc la tine' (m-a amuzat...). Imi place si de Serbia, perfectible_

rica spunea...

Seara surprizelor, asa-i, Orpheus? :D
In cazul Armeniei am avut o piesa fara solist, dar cu fata. Hahah.
Io sa nu vad Grecia! Nu, refuz, rezist!

Anonim spunea...

Yesss!!! Si romanii din SPANIA ne-au votat! Nu va suparati pe mine ca ma bucur, sunt totusi roman.
Orpheus

Maria spunea...

Nici eu nu prea inteleg de ce a ,,prins" asa piesa Armeniei. Dar preferata mea se afla deocamdata acolo unde trebuie, pe primul loc. Sper sa ramana acolo!

Anonim spunea...

Asa, inca 2 voturi pentru Rusia, ce ma bucur! Ce-o fi fost cu zapacitul acela din Suedia picat din luna?!
Ce ma intriga astia cu Armenia lor...
Orpheus

Anonim spunea...

e clar deja...rusia castiga...la cati vecin are... :)
dar e un castigator ok

Anonim spunea...

Azerbaijan ...? (12 puncte for Ro de la mica Ro din Spania! previzibil...) am ramas la Azerbaijan, pentru simpatica rica cu 'reactia electrodermala' (...). Da, vazut azi, prima oara (sacrificiul - ca sa fiu in ton si in topicul serii) dar numai euromephistoicii (...stoicii) mi-au dat un fior, pentru ca erau mai sinceri si realisti decat angelicii inaripati (caraghiosi, zau!)niste euromichaeli stridenti si deloc optimisti, ba chiar arhanghelici la poarta europaradisului ... (Israel ? ... cui da 12 puncte? Norway?) ... alte 12 puncte spre Rusia?! devin o vizionara ... perfectible_

Anonim spunea...

1.Romania-mirita a cantat ok,nico slabut...dar fie
2.UK-ce abominatie,oribil cantecul asta,cu toate ca are voce tipul
3.Albania-chiar imi place cum canta fata,cantec ok...mai ales ca are 17 ani
4.Germania-imi place mie cantecul...dar vocile sunt aiurea rau..oribil de ascultat :(,bleah
5.Armenia-Sincer,imi place cantecul...dar vocea ei e prea groasa si canta aiurea rau :(
6.Bosnia-Herzegovina-un zambet imi da mereu cantecul asta :),il ador,chiar daca vocile lor nu sunt
extraordinare,grozav:)...tocmai am zis la final,un involuntar...ce dreq :)),nu stiu de ce :)
7.Israel-ce voce,iubesc cantecul asta,am auzit ca e megastarul israelului
8.Finlanda-urasc genul asta de rock...deci e oribil cantecul,pt mine e "nashpa" :)
9.Croatia-mi-e simpatic cantecul asta :),in special remixul cu mosulica :)
10.Polonia-nu e original deloc cantecul asta :|,imi aduce aminte de celine dion...slabut
11.Islanda-alt cantec care imi place mult,e wow,ce voci au,cantec reusit,cred ca am sa-i votez
12.Turcia-alt cantec care la inceput nu imi placea de nici o culoare,dar dupa ce am am auzit cum
canta live...instant mi-a placut
un pic plictisitor pana aici,mai frumos era in semifinala 2 :(
13.Portugalia-wow ce prestatie live...incredibil,si cu un cantec foarte frumos,o superbitate
14.Letonia-simpatici piratii astia...dar atat,destul de plictisitor cantecul
15.Suedia-destul de slaba prestatia charlottei...dar s-ar putea sa avem un invingator...vom vedea
16.Danemarca-cantecul asta ma face sa fredonez...all niiiiight long *fluiera*,all night long....e dragut,
merge pt concert in aer lier,dar nu cred ca o sa iasa prea sus
17.Georgia-booooring,de ce nu elvetia sau bulgaria in locul asteia? :(
18.Ucraina-plictisitor :(,nu-mi place,dar are sanse la esc
19.Franta-fain spectacol si dragut cantec :),pozitiv...imi place,mi-a adus un zambet pe fata :)...next!
20.Azerbaijan-spectacol,nota10,cantec nota5,performanta:nota7...media:7.3,deci un cantec sub finala esc...slabut
21.Grecia-imi place cantecul asta...are si sanse sa castinge...tipa e frumoasa...totul e ok :)
22.Spania-pooooooooorcariaaaaaaaa dracu...dc direct in finala?bleah :(,in loc sa mearga elvetia merge prostul asta :(
23.Serbia-superb...n-am ce sa mai spun,foarte frumos
24.Rusia-wow...superba prezentare,voce buna,ala cu vioara face atmosfera frumoasa,ce mai,nu degeaba e favorit
25.Norvegia-un pic plictisitor...dar ok,are voce, e un cantec ok
tot de la mine...comentariile mele "live" din timpul concursului :)
noapte buna :)
BM

Anonim spunea...

Rusia merita sa castige. Ca sa vezi ca se poate si "pe bune". Sa te toot miri!
Orpheus

rica spunea...

Fain, Rusia, ok. Mult mult mai bine decat Grecia.

Ce sa ne mai strofocam cu manuale, tratate, cursuri, seminarii de geopolitica? Luati de va uitati la Eurovision!

Anonim spunea...

S-a facut, oarecum, dreptate: piesa n-avea ce sa caute acolo.
VREAU sa vad TVR-ul cu cenusa in cap, concedieri si lepadari de moculescienii care decid ce si cum in competitiile muzicale in numele Romaniei.

BIONDO castiga detasat competitia.
Doamne da-i sa ne trezim naibii odata s-odata!

Anonim spunea...

ok:) BM ... sunt tot eu, dar perfectible_

Anonim spunea...

MULTUMESC, DOAMNE!!!

Anonim spunea...

A fost cineva pe faza pe ce loc ne-am clasat noi?
Si da, si eu cred ca Biondo l-ar fi concurat pe Bilan.
Orpheus

Iosif spunea...

deci porumbeii de pe prapastie pe ce loc au iesit? Pt Ca nu m-am obosit sa ma uit la ei.

Anonim spunea...

Ce fericita sunt!!
O sa dorm bine!!
Noapte buna!

Anonim spunea...

sorry perfectible...sunt eu ala din inaintea ta :)

Maria spunea...

Cine mai stie pe ce loc sunt? Pe la 4 2 de puncte i-am pierdut din vedere. Eurovisionul din acest an imi lasa un gust amar, indulcit cat de cat de reusita lui Dima Bilan.

Anonim spunea...

locul 18 sau 19

rica spunea...

Hahaha, mai, alegeti-va o identitate, asumati-v-o, ca m-ati zapacit de cap. o_O

Iosif spunea...

18-19? mwahahahahahahahahahahah... BUne versuri..premonitorii..pe-o margine de lume ...

Anonim spunea...

Sunt patriot de obicei, dar acum, sincer, mi-am dorit sa iesim pe ultimul loc, pentru ca nu meritam sa fim nici macar in primii 10 dupa mizeria de anul asta... Petitia nu si-a atins scopul principal, dar pana la urma s-a facut dreptate... Sunt fericit!

Cu stima,
Chiril Badica

Anonim spunea...

romania a terminat pe 20,am numarat:)
poate o sa se invete minte comunistii si moculozaurii de la noi din tara ca nu ei fac legea ;)
ne-a luat spania :))))))))))))
anul asta imi pare rau pt suedia,foarte underrated,nu stiu de ce nu a fost votata
BM

Anonim spunea...

Locu 20...Se putea si mai bine !!! ma refer de la 20 in sus :)) Bravoo copiuta !!! well done !!!

Anonim spunea...

dupa gustul meu...se putea si mai slab...

Anonim spunea...

cat de mult am savurat momentu cand eram pe ultimu loc cu 1 pct :)))) de rasu curcilor :))) akolo trebuia sa si ramanem

Anonim spunea...

20??? e cea mai fericita zi din viata mea

Anonim spunea...

Exista Dumnezeu !!
Pensionara Nico ..sper sa ne lase acum ..sa nu-i mai vad mutra in veci ..sa nu-i mai aud glasul ala de CURCA proasta fara pene !!
Biondo raman THE BEST

mani

Anonim spunea...

si cate tari au fost in finala? 20? :)))))))))))

Anonim spunea...

Pe 20 am iesit zice si OTV-ul :)))
Un cadou frumos de ziua mea !!!

Anonim spunea...

mai trebuie sa vedem si un sepuku colectiv in piata universitatii sau mai bine in fata televiziunii romane. La care sa participe activ intreaga sleahta de patriotzei de doi lei

Anonim spunea...

rica, sorry, dar mai inteles gresit. eu nu sunt BM (am crezut o clipa ca este cineva cunoscut dupa... ok.:)un zambet simplu si atat), sunt perfectible_

Anonim spunea...

eu propun o chestie: ziua de azi sa devina ziua nationala a romaniei cu r mic, tara plagiatului etc, ziua non-arnautilor, ziua 'eroilor' romani. asa cum zicea si Charlotte - parca asa o cheama - taking a fight is the life of a hero...sa-i vedem cand se vor intoarce...

Anonim spunea...

sigur se vor intoarce cu ochelari de soare pe nas, pentru ca nu au curajul sa priveasca in oki oamenii pe care i-au mintit.

rica spunea...

Imaginea cu un seppuku colectiv din partea lor ma atrage si deja imi alimenteaza cu spor imaginatia bolnava.

Scuze, perfectible_, eu oricum scriu inainte sa gandesc.

Anonim spunea...

ideea cu sepuku e a mea (iosif). :)
Dar nu cred ca o sa o vedem noi , pt ca moculozaurii habar n-au de ce e aia onoare de samurai.

rica spunea...

Da, iosif, "mai trebuie sa vedem si un sepuku colectiv in piata universitatii". :)
Inca nu am ramas in pana de idei, astfel incat sa mi le insusesc pe ale altora.

Noapte buna, zic.

Anonim spunea...

parca,... 20 = ya-ku-za ... numarul necastigator intre 19 si 21, nu? dar mirko sta mai bine cu numerologia (de asta mi-e atat de drag, sincer) decat mine, perfectible_

Anonim spunea...

Dar tb sa remarcati un lucru: in afara de Moldova si Spania, care ne-au dat 12 pct si stim si de ce, 7 de la Israel, 3 din Irlanda, si inca cateva, cum de n-a primit Ro nici un punct de la romanii, si nu putini, din Anglia, Germania, Ungaria, Franta, s.a, si de la care am primit puncte in anii trecuti. Nici din partea grecilor n-a venit vreun punct, nici din cea a sarbilor, si lista poate continua...dovada rezultatul slab pe care l-au obtinut, doar locul 20 din 25!!!!!
Mi-e o ciuda nebuna acum, pe moment, cand ma gandesc ca daca ne-am fi dus cu Shine a lui Biondo eram cu siguranta printre primii 5, daca nu chiar mai bine!!!!
Dar nu-i problema, cei care au pierdut suntem noi, si nu suedezii, ei sunt mai departe acolo, sus, unde le e si locul.
Asa ca poate ar trebui ca cei din TVR sa nu se grabeasca prea tare sa modifice Regulamentul. Dar, cine stie, poate ca se vor modifica mai multe......

Mihaela

Anonim spunea...

Adevaratii patrioti au fost cei care s-au luptat pentru Biondo-Romania. Ceilalti patrioti incapatanati ar trebui sa invete lectia daca le pasa de Romania la ESC, iar TVR ar trebui sa-si ia seama, macar de acum incolo, poate in alta formula...
Orpheus

Anonim spunea...

"Ingerii din Armenia m-au socat in continuare cu vocile lor - n-au falsat nici macar o singura data, dar sustin in continuare ca piesa lor este haotica."

Care ingeri? Piesa Armeniei era "quelle quelle". probabil confunzi Armenia cu Azerbaijan.

Ma asteptam la un dezastru.
ceea ce ma mira e ca Polonia au avut o piesa f buna si nu s-au clasat nici macar in top 10, probabil pt k nu au vecini care sa tina cu ei sau imigranti in alte tari.

Anonim spunea...

cred ca ar merita si niko& vlad mirita linkul spre «once / sophie& freddie - piesa este splendida, textul ... interpretabil (fiecare in functie de starea sau lipsa momentana de spirit si engleza sau imaginatia din propria dotare) :

http://www.youtube.com/watch?v=ZtQRa_0k-vQ
«once/sing &dance 2002/sophie zelmani& freddie wadling»

«Once»-lyrics

«Hey you
Can i breathe
If my chest is covered

Hey you
Is my face making sense
Eyes can’t be still
In a moment so tense

Here babe
Are the notes you must play
This babe, is the procedure

Here babe
Not in another way
I can assure you
That you will be okay

Once would do
Once could change everything
Once could tell
And help me to clear out
Some things

Once would make
No difference at all
Once or not
I’ve already made this fall

Hey you
Make the most of the time
You’ve got to cross many borders

If you can’t control your mind
Something will happen
It’s just a question of time

Oh babe
I can’t concentrate
I’m here for the wrong reason

It’s you who makes my knees shake
One season, then
The brakes are gonna break»

Je.

[am retinut iar forum-critica justa « hey you 'babe' ! if you can’t control your mind, you’re here for the wrong reason. you’re unperfectible» _ yeah. (supra)concentrare ratata in timp real ? maybe. dar sigur ca am batut ceva campii dupa o iesire directa pe miristea din decor, unde mi s-a parut ca e o umbra binecunoscuta. nu a fost, dar eram sub pressingul lectiilor facute abia-abia si la repezeala la eurovision, si 'eu oricum scriu inainte sa gandesc' (je). anticipez ca domnisoara rica suparata foc (dupa toate semnele) va schimba blana ursuletului polar si orpheu deja regreta ca a propus generos 'seara usilor deschise pentru spontaneitate'. sorry] _ dar ce mai conteaza acum ca a fost ba Azerbaijan ba Armenia, Letonia si nu Lituania (asta am gresit poate cel mai rau) cand luminile rampei sunt focalizate spre reprezentantii « ro 20 eurovision 08 »... nici pielea lor nu e prea confortabila, chiar daca totul nu a fost decat «clar–geopoliti-eu-ro–visionul» cancelariilor europene, in care statul comunitar nume-ro.27 / 2007 pur si simplu nu a mai fost in carti (harti, boluri de cristal) pe primele pozitii vizibile.

Anonim spunea...

... nu am vazut Armenia, am inceput (greu) dupa nr.06 sa arunc cate o privire spre cealalta sticla. Polonia? nu mai stiu ce si cum a cantat... parca o sirena blonda, in culori ue, decolteu generos, mult sclipici pe epiderma (sorry, acum am invatat). Dar cea mai reusita piesa (blonda) a fost din Suedia si din Ucraina (satena de 230 de puncte si locul 2)... Kalomira era exagerat, insuportabil de roza (gresesc), culoare ce ma enervat si la islandezul ... sper ca am o memorie, perfectibila_

Anonim spunea...

deci si mie mi-a placut bosnia si israel foarte mult. Am si votat pe Israel...am sperat pana in ultimul moment ca o sa ia un loc mai bun...da nah...oricum a fost BY FAR the best song!
ma bucur ca a luat romania locul 20...sa se invete minte! tvr de kkt

Anonim spunea...

... si ultima impresie/perfectible_: singurul clip impecabil a fost cel al Rusiei, si cel mai interesant (per total...) interpret-barbat, tot din Rusia : Gyma Bilan - primul concurent rus castigator din istoria Eurovisionului (lansat in 1956).

Anonim spunea...

rusii au mai castigat eurovisionul acum vreo 6 ani, cred, cu alsou, deci nu e dima bilan primul rus castigator. dar ma bucur pentru el. de altfel a fost preferatul meu si acum doi ani cand au castigat finlandezii de la lordi, iar dima a iesit pe locul 2.

RM

Maria spunea...

Rusia n-a mai castigat niciodata Eurovisionul. A fost insa pe locul al doilea in 2006 (Dima Bilan, ,,Never Let You Go") si in 2000 (cu Alsou, piesa ,,Solo"). Ar mai trebui amintite melodiile lor care s-au situat pe pozitia a treia: in 2003 (t.A.T.u. cu ,,Ne Ver', Ne Boysia") si in 2007 (Serebro cu ,,Song#1").

Anonim spunea...

63 de comentarii pana acum la acest articol de maxim interes pentru obisnuitii blogului? Grozav.
Primim un "bonus de fidelitate", ceva, la Craciun? :)

Orpheus

Anonim spunea...

mea culpa: intr-adevar alsou a fost pe locul II in 2000. eram eu dezinformata. scuze. :)

RM

rica spunea...

Hahha, ce idee amuzanta! Dar de ce sa asteptam pana la Craciun? x_X
Io vreau ACUM!

Sa nu uitam ca vine 1 iunie. Hai ca toti avem un sufletel de copil in noi, indiferent de cum/ce scriem. :D
Bomboane, floricele, strangeri de mana, si doua bacardi breezer la fata aici Hahah.

Anonim spunea...

... podium, nominalizari, premii, diplome, titluri, medalii, coronite si "Trofeul Budescu" pentru cei mai aprigi, statornici, etc pareristi... La urma, sampanie (!), ce bbombboane? :)
Poate imaginezi tu un scenariu, Rica draga, sa ne "descordam" putin.

Orpheus

Anonim spunea...

In sfarsit pot spune ca sunt satisfacuta dupa o finala eurovision. Castigatorul e ok, preferatul meu. Ai nostrii au primit ce au meritat. S-a facut in sfarsit dreptate. Dupa ce nu am dormit o noapte intreaga, dupa finala de la noi (de nervi, desigur), acum sunt impacata si linistita.

Anonim spunea...

Aseara la otv, aia chiar nu stiau mai nimic despre eurovision. Pot spune ca stiam eu, un oarecare, mult mai multe decat ei. Diaconescu le mai nimerea, dar Iuga habar nu avea si radea aiurea. Nu a stiut nici macar sa caute sa vada asemanarea cu piesa de la Mamaia, desi primise informatiile necesare de la telespectatori. Spunea de Dima Bilan ca a mai participat acum doi ani si a fost praf, si intrecut de Traistariu, ceea ce nu este adevarat. Rusul a fost al doilea acum doi ani si Traistariu al 4-lea (apropos...ce vremuri...)

Anonim spunea...

Serios? Si pe mine m-a contactat cineva tarziu in noapte, invitandu-ma sa vizionez emisiunea, dar eu nu urmaresc acest post de televiziune. In cazul acesta, cred ca orice comentator de pe blogul lui Budescu ar fi fost toba de informatii.
Orpheus

rica spunea...

"... podium, nominalizari, premii, diplome, titluri, medalii, coronite si "Trofeul Budescu" pentru cei mai aprigi, statornici, etc pareristi... La urma, sampanie (!), ce bbombboane? :) Poate imaginezi tu un scenariu, Rica draga, sa ne "descordam" putin."

Intreb sincer, de ce ma impingi tu pe mine pe scari? Hahaha.

Chiar cand am citit ce ai scris mi-au trecut prin cap niste imagini amuzante, cu Maria, ridicandu-si diploma pe care scria "Se acorda premiul intai pentru eleganta in gandire si exprimare. Femeia e o floare"+ buchetel mare mare de maci rosii, cu tine, Orpheus, ridicand nu trofeu care reda o tastaura pe clapele unui pian, pentru usurinta cu care apesi pe.. "tastele" potrivite, cu Mihalea primind premiul "Cuvantul ca un bisturiu", pentru parerile transante si argumentate+ buchetel de cactusi infloriti frumos, cu RM care primeste premiul "Detectivul blogului", pentru modul ager in care l-a reperat usor si sigur pe tanarul si nelinistitul, dar totusi decentul, Ciprian Istrati, cu perfectulanonim care primeste, din partea casei, premiul "7 in unu. Fara numar, fara numar", pentru mutliplele moduri in care s-a semnat, dar si pentru stilurile amuzant-moralizator-acid-clare-confuz-creatoare pe care le scoate la iveala, cu moniq, Violeta, primind diploma "N-ati mai scris, dar nu v-am uitat", cu Iosif, care isi ridica staueta dedicata spiritului revolutionar si perseverent, cu respect, zic, "Vocea poporului in justitie", cu Chiril Badica, care primeste, tot din partea casei, diploma "Nu-i uitam pe deschizatorii de drumuri", cu BM care castiga premiul pentru "Recenzia blogului in data de 24 mai", pentru modul constiicios in care a prezentat, la cald, parerea despre piesele concurente, cu "anonimii" multi multi, care chiar daca nu se semneaza, exista, respira, scriu, si cu Rica, care in timp ce voi va minunati de premiile pe care le primiti, si degustati bomboane, inghetata cu pepene galben si visine, beti sampanie (va astept sa va chercheliti, nu va faceti iluzii) si va amuzati, va face o poza:
Tac! Zambiti! Kodak moment! :)

PS: dupa ce s-a chinuit sa ii tina in haturi pe anonimii cu gurita spurcata, explicandu-le calm dar si cu jordeaua-n mana ca pentru a lua parte la intrunire e necesar certificat de sanatate mentala ori daca nu, ca doar cine n-are-o doaga lipsa? macar o scrisoare de la parinti cum ca au cei 7 de ani de acasa, Florin Budescu se alatura petrecaretilor, scoate laptopul si baga un prog-psych.it, spre deliciul tuturor.

rica spunea...

PS2: stiam ca am uitat pe cineva: sergio, care primeste premiul "Cea mai dreapta mana budesciana", pentru interventiile muzicale, si TVR ne vrea orbi, surzi si muti, care isi ridica diploma "spune-mi cum te numesti, ca sa-ti spun pe cine urasti". Hahaha.

Si cam atat. :D

Anonim spunea...

:) mama mama... si cine face ceremonia de premiere? Tinuta e obligatorie? Sau e obligatoriu imbracat?:)

Si cel mai important: se transmite pe TVR.cu comentariul din studioul 1 a moculozaurilor de serviciu?

Iosif

Anonim spunea...

Multumim, multumiiim! :)
Te-am impins pe scari ca sa te ridic acum la rangul de Cavaler al "Ordinului-Budescu" (sa vezi ce chelfaneala ne trage ca ne jucam pe blogul lui!)cu Diploma de Excelenta pentru atmosfera delicioasa creata pe blog. (N-am nicio permisiune, dar daca omul a uitat usa deschisa... :) imi fac de cap).
Orpheus

Maria spunea...

Irina, intelegi acum de ce Orpheus ,,te impinge pe tine pe scari"? :D
Pentru ca noi, astialalti, nici daca am sta in cap o zi intreaga nu am avea imaginatia ta, nici harul de a gasi firele nevazute dintre comentatorii blogului. (Vezi ce ,,elegant" ajung sa ma exprim dupa o noapte de comentarii eurovisioniste si nu numai...?) :))

Si Marele Premiu, PITIA MODERNA, singura care ne poate deslusi prin cuvinte si asociatii insolite misterele spatiului virtual in care ne pierdem cu cea mai mare fericire zilele si noptile, se acorda... RICAI!!!

P.S. Sampania e aici, o pastrez pentru toata lumea!

rica spunea...

Iosif, tinuta e la liber, daca ma-ntelegi; da bine in obiectiv. :D Cat despre cine inmaneaza premiile... eu zic sa facem cu randul.

Orpheus, nu cred ca domnul Budescu se supara, dar probabil ca atunci cand va citi, va ridica o spranceana in semn interiogatoriu: "Alo, ce-i aici? Va las nesupravegheati si voi reinviatui Woodstockul?" Haha, dupa care va rade, evident.
Titlul ma onoreaza, dar o intrebare am: primesc si decoratii? :D Vreau o floricica in piept, din aia de clovn, cu pompita si cu apa. Hihi.

Maria, sampania e pentru voi, eu ma multumesc cu lapte si nesquick. Stiu eu de ce; sa nu-mi tremure mana cand va pozez. :D

rica spunea...

Uaaaai, ce fericire! A inceput sa ploua- propun schimbarea titlului din "Cavaler cu ghiocul in mana" in "meteorologul de serviciu", haha.

Florin Budescu spunea...

:-? dar s-a oprit imediat. Ma distrez si eu citind, impreuna cu documentaristul, ce apare pe comentarii. Va multumesc pentru antrenul creat. Premiul va fi in muzica si informatie. Multa muzica si multa informatie de calitate.

Anonim spunea...

Premii in muzica si informatii, dar cu dedicatii. Pai se poate?! (m-am imbatat cu sampania Mariei :)
Orpheus

Maria spunea...

Orpheus, macar asa sa fie, telepatic! Ca voia-buna e contagioasa si necesara.
Un dracusor iar ma inghioldeste sa fac o posibila contaminare lingvistica: ,,a se imbata cu apa de ploaie". Dar, nu! Nu noi am facut-o, ci altii, care au vrut sa ne ofere apa clocita in sticla de Jidvei si muzica de Mamaia copilariei mele. Noi pe aici ne-am pastrat spiritul treaz, asa ca acum AVEM VOIE SA NE FACEM DE CAP!
Domnul Budescu e cu noi!!!

rica spunea...

Muzica si informatii de calitate, spuneti, da?
Apai, sunt fidea pe viata. O sa-mi scriu comentariile cu tastatura sprijinta de burtica maare si-apoi va deleg responsabil indirect pentru educarea muzicala a plozilor. Hahaha.

rica spunea...

Ha, interesant ce spui, Maria. In timp ce beam un suc Tymbark de cactus (cele mai interesante revelatii pe care le am sunt in timp ce beau sau dorm, nu stiu de ce :D), ma minunam de modul tandru in care natura reuseste sa imbine contrariile, polarele, antagonismele, bla bla-urile : tepi si flori, arid si zemos-dulce, muzica proasta, pretext pentru reamintirea muzicii bune. Foarte interesant, dar nu si surprinzator.

Maria spunea...

,,Coincidentia oppositorum"! Dar ma rog sa nu se mai atraga in veci cand vine vorba de muzica. Pe aici sigur o sa avem parte numai de experiente dulci, extatice, sublime! Dar gata cu superlativele ca o sa credeti ca am baut singura toata sampania aia! :))
Fiindca veni vorba, sa inchei repede capitolul despre coincidente ca cine stie prin ce ritual nefast il invocam iar pe ala mic, cu capul patrat si cu degetul (sau cu acadeaua) in gura...