DINAMITA MUZICALA: Maxophone - I Heard A Butterfly

Maxophone este numai una dintre multele trupe italiene de muzica progresiva care au aparut, au scos un album sau doua formidabile, apoi au disparut. Probabil ca aceasta vine si din temperamentul si abordarea diferita a italienilor in privinta muzicii, fata de saxoni.

Primii au construit foarte multe proiecte superbe care nu au dainuit, cei din urma au fost pragmatici si au imbinat comertul cu muzica de calitate in mai mare masura. Pe youtube nu am reusit sa gasesc nici un clip video cu acesti baieti, dar muzica pe care o fac, pe singurul album pe care l-au scos, numit "Maxophone" ca si trupa, este absolut fermecatoare.

Sa notam ca expozitia de la piesa pe care v-o prezint este in mod evident contrasa din tema principala a partii a III-a, Pocco Allegretto, din Simfonia a III-a in fa major de Johannes Brahms. Dar ce se intampla dupa enuntul propriu-zis, care este o referinta culta, e absolut splendid si are legatura directa cu muzica de mare calitate.

Nemaivorbind despre faptul ca muzica lor suna de trei ori mai bine in italiana. Dupa cum se observa, este vorba de sase baieti pletosi din Milano, care s-au intrunit sub numele de Maxophone in anul 1973 si s-au despartit patru ani mai tarziu.

Avem de-a face cu niste oameni cu o solida cultura muzicala, care demonstreaza ca stapanesc perfect mijloacele de expresie muzicala tipice progului.

Unul dintre fixurile comentatorilor de pe ProgArchives este sa arate asemanarile dintre aceste trupe italiene si "monstrii sacri" britanici. De exemplu, la Maxophone se vorbeste cand despre Genesis, cand despre King Crimson, cand despre Jethro Tull sau curentul Canterburry Rock.

Asertiunea este corecta intre anumite limite, pentru ca la inceputul deceniului opt marile grupuri britanice erau cunoscute putin sau chiar deloc. Exista astfel de grupuri italiene care s-au ocupat de organizarea de turnee ale unor trupe britanice in Cizma.

I New Trolls, de exemplu, dedica o sectiune din Concerto Grosso nr. 1 memoriei lui Jimmi Hendrix si stilului de abordare a chitarii electrice a acestuia, dar nu inainte de a lovi in noi cu cel mai calitativ italian symphonic prog posibil. Dar prea multe cuvinte deja. Daca gasiti undeva clip video postat cu Maxophone, anuntati-ma.