© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

joi, 14 august 2008

OLIMPIADA BEIJING: Ionut Gheorghe, invins de arbitraj


În saisprezecimi, Ionuţ Gheorghe a boxat cu iranianul Morteza Sepahvandi, care l-a învins pe român în anul 2007, în optimile Campionatelor Mondiale de box din Statele Unite.

Scorul în cele patru runde a fost: 2-1(prima rundă), 2-1(a doua rundă), 3-1(a treia tundă) şi 1-1(a patra rundă).

Scorul final, 8-4, a fost favorabil iranianului, însă foarte multe lovituri ale românului nu au fost punctate.

În primul tur, Ionuţ Gheorghe l-a învins pe portoricanului Jonathan Gonzalez Ortiz, scor 21-4. Ionuţ Gheorghe este medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din anul 2004.

Înotătoarea Camelia Potec a câştigat azi seria a treia de calificări la 800 metri liber, cu timpul de 8:19,70, obţinand astfel un loc în finală. În clasamentul general al timpilor de calificare, Potec a ocupat locul 2, fiind devansată de britanica Rebecca Adlington, cu 8:18,06.

Ideea este ca m-am uitat la inregistrarea a ceea ce a facut romanca si am fost impresionat. Efectiv si-a surclasat adversarele si ma intreb cat de bune sunt cele din cealalta serie, pentru ca, daca sunt la fel de slabe, o sa le striveasca efectiv.

Finala probei de 800 de metri liber este programată sâmbătă, de la ora 5:13. Defapt, acum se intampla ce nu s-a intamplat data trecuta cand am scris despre Potec: inotatoarea este plasata pe unul dintre cele doua culoare centrale, care ii ofera maximum de avantaj fata de celelalte competitoare si posibilitatea de a castiga competitia de data aceasta.

Un comentariu:

rica spunea...

Ah, eu m-am uitat de dimineata la gimnastica individual. Iata cateva impresii:

- Flavius, concurentul nostru (locul 18, daca nu ma insel), mi-a parut foarte deconcetrat- ori era cu gandul prin alte parti (nu pun intrebari) ori amploarea competitiei si atmosfera tensionata l-au coplesti si l-au tuflit de tot. Din cate am vazut, nu a facut greseli majore, nu a avut ratari flagrante cum a avut Tomita la inele- cand i-a alunecat pur si simplu mana de pe unul din inelele buclucase, Uchimura, celelalt japonez, care a ratat de 3 ori (!) la cal dar si-a revenit extraordinar de bine dupa aceea (ocupand in final locul 2- mi-ar fi placut sa-l vad pe 1, dar oricum, vorba comentatoarei, vom mai auzi de el pe viitor), germanul care era favorit si care a sfeclit-o nasol la paralele si cam la toate evolutiile- a fost foarte crispat si incordat- multe emotii, e de inteles; deci, Flavius a avut niste ezitari, erori de postura, pe care eu, cu ochiul meu neexperimentat dar indraznet, le-am interpretat ca fiind greseli datorate lipsei de concentrare; nu spun ca ar fi luat vreun loc pe podium, caci nu prea avea loc, insa nici pe 18... (dupa primele doua aparate, era pe locul 1, apoi a inceput caderea in gol);

- doi Yang m-au inspaimantat prin alura lor- Yangul chinez care a si castigat si care mie, personal, nu mi-a placut aproape deloc, ba mai mult m-a si speriat la un moment dat in timp ce incerca un zambet prietenesc (NU NU!). Vazundu-l la cal, parca era o broasca testoasa in cautarea echilibrului; nu am vazut armonie, nu am vazut ce mi-as fi dorit sa vad de la o evolutie de aur la olimpiada. Celalalt Yang, japonez, arata ca un personaj negativ din benzile desenate japoneze, si i-a cam stat in coasta chinezului la un moment dat- dar pentru scurt timp;

- rusnacul Sergey parca era un robotel- ma refer la constitutie- un robotel patrat, dar foarte sigur si hotarat, care a obtinut cele mai echilibrate note, neiesind din medie; mi-a placut evolutia lui de la inele- cred- unde mi s-a parut ca a obtinut o nota mai micuta (acum e posibil sa incurc borcanele, ca ora 6 e prea matinal pentru ceasul meu biologic);

- Motanul Bosumflat Tomita mi-a placut ca atitudine. Omu' a fost zen total de la cap pana la coada. Inainte de a evolua la vreun aparat, dadea de trei ori ochii peste cap, respira profund, si sho pe el! Glumesc- chiar mi-a placut (tinuta frumoasa, eleganta, supla, siguranta in anumite executii) desi nu a mai stralucit- mai ales comparativ cu colegul lui, Uchimura, tinerelul care nici 20 de ani are si care a facut o figura foarte frumoasa si care, dupa ochiul meu neformat, cred ca a fost dezavantajat la ultima lui evolutie- bara fiza, dandu-i-se o nota mai mica decat am considerat eu. A avut o tinuta foarte frumoasa, si a ispirat usurinta in executia elementelor, ca sa nu mai spun ca m-a castigat dupa cat de puternic a fost sa isi revina dupa acele ratari urate de la cal- lucru pe care neamtul nu l-a reusit (la revenire ma refer);

- locul trei- un francez- habar nu am cum a ajuns acolo, de ce, si ce-a facut ca sa-l merite (si totusi am urmarit competitia). El este marea surpriza (cred ca si pentru el insusi), caci toti ochii erau indreptati catre alti favoriti.

Cam atat. Astept cu nerabdare evolutia fetelor!