"The air we breathe is not so good / The food we eat we never should..." - asa incepe cea mai frumoasa - dar nu si cea mai "musculoasa" piesa de pe un album pe cat de superb, pe atat de rar, semnat de trei muzicieni exceptionali: acestia au format odata trupa britanica de HeavyProg Fields.
In istoria rockului apar din cand in cand asa-numitele supergrupuri. Asia este unul dintre acestea. Mai avem Cream. Exemplele pot continua. Fields a fost construit pe acelasi principiu: trei muzicieni de exceptie, care se intrunesc si scot un album exceptional. In acest caz insa nu este chiar asa, pentru ca albumul acesta este mai curand la categoria "excelent addition to any prog colection", dar nu mai mult. Fields nu a devenit un brand international.
Merita sa va supun insa atentiei trupa aceasta (la capatul embederului poate fi ascultat intregul album, cu piesele numerotate), pentru ca intelegem niste lucruri. In Marea Britanie, industria muzicala care calca totul in picioare si pune calculatoare sa simuleze voci bune si instrumentisti extraordinari, care defapt nu exista, incepuse scoata coltii chiar de la inceputurile fabulosului deceniu muzical opt.
Cei doi clapari de exceptie, Graham Field si Dave Kafinetti, guristul Steve Gould si tobarul Mark Ashron, adica Rare Bird, lansasera deja doua mari perle ale muzicii progresive, albumele "Rare Bird", din 1968, precum si "As Your Mind Flies By", din 1970.
Apoi, impresarii trupei au decis ca vanzarile, bata-le vina, sunt prea mici si stilul muzical trebuia schimbat. Ashron si Field au plecat, nemultumiti. Rare Bird a mai lansat cateva albume obscure mai spre funky hard rock, dupa care s-au desfiintat.
Graham Field, impreuna cu alti doi muzicieni de exceptie, Alan Barry si Andy McCullough, fosti membri King Crimson, dintre care McCullough cred ca a mai lucrat ulterior cu Allan Holdsworth, au lansat acest album foarte frumos, plin de armonii progresive si dominat, dupa parerea mea, de aceasta balada simpla, insa pe care daca o ascultati cu atentie veti descoperi ca spune lucruri foarte importante despre lumea aceasta in care traim.
Daca discutam despre Field, vorbim defapt despre inima progresiva a fostei trupe Rare Bird. A plecat el de acolo, la revedere!, iar muzica din capul sau se mai poate auzi pe acest album, ceea ce nu e putin lucru.
Este foarte interesant ca, inca din 1971, niste baieti de douazeci si ceva de ani din Anglia intelegeau ceea ce noi acum de-abia descoperim. Ca aerul pe care il respiram nu prea este asa de bun, ca nu ar fi trebuit sa atingem niciodata mancarea pe care o mancam si asa mai departe.
"Soon we'll loose our poetry / And without poetry we're sinkin' / And die"
joi, 29 mai 2008
DINAMITA MUZICALA: Fields - "Not so good"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 comentarii:
Buna piesa, Florin.
Revenind la obiceiul meu foarte prost, voi posta, cu permisiunea ta, piesa ce imi iese in minte - din cunostintele memoriei mele limitate:
http://www.youtube.com/watch?v=gaBjdLQ0LJ0
Iarta-mi intoarcerea si indreptarea intrebarii de la cea mult prea tragica si pesimista a vietii terminale, la cea mai simpla: daca sintem iubiti...
Cu prietenie,
Sergio
Imi cer iertare ca sint din nou cu doi-trei pasi in urma blogului si postez aiurea.
Ceeace ma frustreaza de multe ori in viata mea personala, dar tu Florine esti un om special si vad ca in viata ta doar o lasi... sa curga: afirmarea, recunoasterea si aprecierea.
Va rog pe toti sa cititi rindurile urmatoare.
Cineva a fost atent(a) si a dat credit, de fapt mai mult - a promovat pe Florin - la Antena TV -in privinta juriului TVR si a selectiei piesei care sa reprezinte Romania la Eurovision in viitor. Citez din articol:
"Dar, dacă ar fi să fim noi întrebaţi, am atrage atenţia că mai întâi ar trebui schimbat câte ceva. În primul rând, sistemul de votare. Dacă în semifinale putem fi de acord să fie şi un juriu de specialitate, Marea Finală Naţională propunem să se bazeze doar pe votul publicului, având în vedere că, de fapt, telespectatorii sunt cei care decid câştigătorul şi nu specialiştii moculescieni, socacieni şi tudoreni. Iar pentru ca votul din primele semifinale să fie cât mai corect, propunem ca printre ziariştii care vor face parte din juriu să se afle şi Florin Budescu. Anul acesta, prin comentariile publicate pe blogul personal, jurnalistul a demonstrat nu doar că se pricepe la muzică şi că are cunoştinţe de specialitate, dar şi că are un punct de vedere ferm, care nu poate fi influenţat decât de propria voinţă.
Cu siguranţă însă dintre compozitorii „specialişti” ar trebui să lipsească dinozaurii anilor ’80. Nu de alta, dar sunt învechiţi şi se ghidează după cunoştinţe. Dacă anul acesta a funcţionat principiul „e fiul tatălui şi cât de naţionalist sunt eu că votez o pilă”, anul viitor ar trebui ca astfel de personaje să se abţină de la a mai fi printre cei care decid."
Pentru intreg articolul:
http://www.vdtonline.ro/Eurovision-Rochia-lui-Nico-si-imaginea-Romaniei-in-lume_1008425.html
Bravo! Subscriu 1000.
Florin Budescu trebuie sa fie membru al juriului Eurovision 2009, Romanian selection. Neaparat, fiindca avem nevoie de ceva nou, obiectivitate si experienta muzicala dovedita.
Cu prietenie,
Sergio
Bun, sa zicem ca as fi de acord cu povestea aceasta, cu toate ca ideea de a fi obligat sa stau la un moment dat in aceeasi incapere cu unul sau mai multi "moculozauri", asa cum li se zice pe-aici, nu ma incanta foarte tare.
Am promis insa aici:
http://budesh.blogspot.com/2008/05/antena-3-rochia-lui-nico-i-imaginea.html
ca, daca aceasta se va intampla, oamenii aceia vor iesi din acea camera cu pete rosii de nervi pe fata.
Ideea este ca un singur om nu rezolva problema, iar asta mi se pare mult mai important.
Astfel de oameni de buna credinta, ca George Zafiu sau Sebastian Secan, au fost prezenti si anul acesta.
Seamana cu Revolutia Romana. Prin 1990, Iliescu isi facea un titlu de glorie din faptul ca in Parlament exista opozitie.
Ideea este ca acea opozitie nu avea nici o putere si, cand un reprezentant al ei incerca sa spuna ceva in plen, era huiduit copios.
Asa cum se intampla si acum.
Trimiteți un comentariu