© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

joi, 22 mai 2008

Eurovision, Semifinala 2, in alb si negru. TVR se boxeaza cu spor. Culorile sunt de la concurenti, nu de la boxaj

Foarte inspirata tehnica aceasta simpla de prezentare. Resurse putine, efect maxim. Bun gust. Beogradska Arena aceasta, un fel de Sala Polivalenta, dar ce diferenta! Pentru organizarea reusita de sarbi am numai cuvinte de lauda.

Nu se putea sa lipseasca marca Bregovic. Este bine de stiut ca in spatiul fostei Iugoslavii exista foarte multe formatii si cantautori care canta muzica populara de acest tip. Diferenta e ca Bregovic si Kusturica au transformat aceasta muzica in altceva, cam cum a transformat la noi Maria Tanase cantul popular in altceva.

Eurobandio din Islanda, cu o piesa destul de de discoteca pentru a nu ma impresiona peste masura (am auzit multe de acest gen), dar foarte bine cantata si stilizata, ca sa spun ca imi place. Observ lipsa de zorzoane si fonfleuri care abundau in anii precedenti. Acum, foarte putini concurenti practica aceasta metoda de a-ti lua ochiul pe sus.

Voci foarte bune, backing-vocal-ul este putin mai jos cu o coma sau doua, dar nu foarte deranjant, apoi intra bine, dupa un debut putin mai slab. Singura pata de culoare, in negrul costumelor: pantofii, marginile costumelor celor doi solisti si o suvita din parul fetei. Frumos.

Charlotte Perrelli din Suedia, cu "Hero". Aceeasi nota de piesa de discoteca, dar o piesa si mai reusita. Putina supraconcentrare la Carlota, vocea sare peste tot putin, dar se redreseaza. Armonia de voci de la refren, dominata de ABBA-sindrom. Imi place, probabil va fi prima piesa, ca numar de voturi, in aceasta semifinala.

Aha, Carlota da putin cu fusta stralucitoare peste populatie, dar in rest aceeasi simplitate si costumatie sobra, neagra, in afara de baietii din spate, care au sacouri albastre, dar si ei sunt foarte sobri.

Turcia, cu (trupa, probabil) Mor ve Otesi, "Deli", nu ma impresioneaza, pentru ca, asa cum am mai spus, instrumentatia moderna intra in contradictie cu gama minor armonica in care este construita, pe fundamentul unei piese populare, tema introductiva, chiar daca refrenul se lumineaza putin, insa este prea scurt ca sa lumineze intrutotul piesa.

Aceeasi simplitate, iarasi costumatie neagra. Ce este aceasta? Seara costumelor negre? Armonic nu am ce sa le reprosez, dar nu este destul, cred eu.

Ani Lorak din Ucraina, cu "Shady Lady" nu ma da pe spate. Sa vedem cum intra in piesa, daca falseaza. Iata, voce foarte buna, puternica, mama-mama! Acelasi principiu: muzica de discoteca si incercare de zbor, ca si la Eurobandio, ca si la Carlota Suedeza.

Toba ma cam enerveaza, bate mereu aceeasi cadenta obsedanta, de jungla, trebuie sa mai apara Tarzan si e ok. Vai, ce rau sunt, fata aceasta chiar are o voce excelenta, dar este mai buna decat piesa, zic eu. Nu pot sa cred, a descoperit ca are pe ce sa se suie, si de acolo este luata de cei patru baieti, care s-au vorbit cu aceia dinaintea lor si tot in negru se-mbracara!

Jeronimas Milius din Lituania, cu "Nomads", unul dintre preferatii mei, intra putin peste ton, ezitant, apoi isi revine. Normal, este mai greu sa intri in piesa, sa iei sunetele de debut, care nu sunt in fortissimo, decat sa canti cu tot glasul, din piept, asa cum face acum foarte bine.

Hopa! Revine din forte si iar ezita pe cateva sunetzele, dar, una peste alta, imi place piesa, care are o curgere continua, de nici nu-ti dai seama unde incepe refrenul. Noi ezitari si o disparitie din tema, pe fortissimo. Cred ca este foarte emotionat, pacat de el, pentru ca are o voce foarte buna si pune suflet.

Albania, Olta Boka, "Zemren e lame". O piesa revoluta, care nu-mi spune nimic, absolut nimic. Exista limbi in care orice ai canta, nu suna. Pur si simplu, cred eu, patternul tipic acestei muzici este facut pentru un anumit grup de limbi anglo-saxone si latine, in rest, este greu sa adaptezi sonoritati din alte limbi, decat in masura in care aduci o nuanta etnica in creatia muzicala. Aceeasi simplitate, nu tu briz-briz-uri, nu tu baloane, nimic, precum si negru, alb si negru. Interesanta mimetica de grup.

Elvetia - Paolo Meneguzzi - "Era stupendo". O prezenta care nu ma da pe spate cum am mai spus. de la vorbitorii de limba italiana astept mult mai mult, stiti dumneavoastra de ce. Iarasi costumatie negru cu alb? Tema este frumoasa, dar lipsita total de originalitate.

Este cantata bine, dar si de la chorus, "volare via", spune o poveste pe care am mai auzit-o de zece ori, cantata de diferiti tipi notorii, cum ar fi Umberto Tozzi sau Ricardo Fogli. Putina supraconcentrare la refren si canta peste ton, apoi ii mai joaca vocea pana la sfarsit, ici si colo. De ce atata negru si alb? Tragedia din China oare? Am pierdut stirea?

Cehia - Tereza Kerndlová - Have some fun iarasi ma lasa rece. Tema orientala, simplitate, imbracati in alb-argintiu, dar Tereza canta prost, iese din ton si backing-vocals nu o ajuta. Nu se armonizeaza deloc, de mi se strepezesc timpanele.

Pana acum, falseaza cel mai mult, o da rau de tot in barci, o Doamne! Ma doare camertonul! Cred ca o intimideaza flacarile care tasnesc prin jurul ei din cand in cand. Cred ca este cea mai slaba evolutie de pana acum. Of.

Belarus - Ruslan Alehno - Hasta La Vista. O voce buna, mai buna decat ma asteptam, ca si piesa, care merge in descendenta soft-rock-ului anilor '80. Problema este ca am mai auzit nu stiu cate trupe cantant combinatii de astfel de teme si nu imi spune nimic. Putin aer de Europe, dar nu este indeajuns, plus ca de cateva ori ii scapa-n sus si-n jos vocea. Tema de la refren are ceva frumos totusi.

Letonia - Pirates of the Sea - Wolves of the Sea este versiunea reusita la ceea ce Estonienii nu au in piesa lor, auzita ieri. Totusi, intra dezarmonizati si canta toata piesa putin cam haotic, pentru ca fetele de la backing vocals sunt peste ton.

Motivul? Poate pentru ca se agita si spre finalul piesei ajung sa gafaie literalmente. Nu se putea sa nu avem de la niste pirati adevarati o pata de culoare, dar in rest lipsesc zorzoanele si desfasurarile de forte coregrafice din anii trecuti, si zau daca ma deranjeaza!

Aha, acum urmeaza Croatia, cu trupoa Kraljevi Ulice & 75 Cents, cantand "Romanca". Sa vedem cum suna live. Sa explic ce imi place la piesa aceasta, cantata perfect (am auzit ca sunt tigani, bravo lor, canta perfect). Incepe ca intre cele doua razbele, apoi ti-aduce aminte de toata muzica tiganilor sarbi si revine pe nenea acesta, care seamana cu Conu' Alecu Paleologu. Su-perb, mama, ce sufletzel!

Bulgaria - Deep Zone & Balthazar - DJ Take Me Away. He-hey! Ia sa vedem cum canta fata. Ramane in ton? Nu, e emotionata si cam gafaie, dar totusi se mentine pe linia de plutire, cat sa scoata piesa asa cum trebuie sa sune, aproape de inregistrarea de studio. Imi place acest fusion de stiluri, este una dintre piesele mele preferate. Iar s-a boxat TVR, cul.

Danemarca - Simon Mathew - All Night Long. NKOTB (New Kids On The Block), Take That, Westlife se iau de mana si sughita acum din greu. Simon are o voce foarte frumoasa si potrivita pentru piesa. O piesa iarasi lipsita de acea originalitate pe care o caut. Pacat de grup, este mai bun decat piesa, care are o multime de ingrediente, dar...

Georgia - Diana Ghurtskaia - Peace Will Come. Piesa e plata si nu imi place.

Ungaria - Csezy - Candle Light. O cantare si mai slaba decat a georgienilor. Probabil ca maghiarii, dupa jazz-cafe concert-ul de anul trecut, au ramas in meditatie si si-au zis: ce-ar fi sa venim cu una ca pe vremea lui Kadar Janos? Le-a reusit, pentru ca nu imi place, degeaba canta in engleza. Parca e o piesa de la Mamaia de acum 20 de ani.

Malta - Morena - Vodka. O voce foarte buna, cum ne-am obisnuit ca vin de pe insula din Mediterana, dar piesa mi se pare, repet, haotica. Dupa o expozitie buna, la care o ajuta vocea pe solista din plin, cred ca instrumentatia intra putin cam prea abundent.

Morena urca putin prea sus, din cauza supraconcentrarii de live. Piesa va avea, zic eu, succes la vara prin Megadiscoteca Tineretului, cand e racoare, in august, si inlocuiesti berea cu vodka, a-ha-ha!

Ei, despre Cipru - Evdokia Kadi - Femme fatale chiar nu stiu ce sa spun. In primul rand ca doamna de pe sticla a fost facuta din servetul plisat de la gat sa para femeie fatala. In al doilea rand ca, daca tot a inceput etno, trebuia sa ramana acolo, nu sa treaca pe rock'n roll, care nu prea ii prinde pe cosangenii Nanei Mouskouri. Chiar daca doamna scoate rochia alb-argintie si devine brusc bestia rosa, ceea ce tot nu ma impresioneaza.

FYR Macedonia - Tamara, Vrak & Adrian Gadz - Vo ime na ljubovta. Aici chiar prefer sa tac, pentru ca deja am scris toata Fefeleaga, pagina se face prea lunga si, pe urma, nu merita.

Portugal - Vania Fernandes - Senhora do mar. Piesa aceasta este frumoasa, dar va rog sa ascultati, in contrapartida, Army of Lovers, "Crucified", niste olandezi care prin anii '80 cantau cam aceeasi tema cu refrenul piesei portughezei. Mie mi se pare ca miroase a copiuta, oricat de bine canta Vania Fernandes si cat de mult transmite.

22 de comentarii:

rica spunea...

Mi se pare mie sau suedezii au avut o prezenta scenica mai putin dinamica decat ce am vazut in selectia nationala? Probabil au vrut sa salveze suflul vocal- vezi experienta traumatizanta cu Armenia, care mai mult ragnea decat canta, la un moment dat, chiar daca timpbrul ei vocal e placut.

Imi place melodia Turciei, si imi place si de ei- maca si pentru simplul fapt ca nu s-au gandit sa-si dezgoleasca peptul si sa ne intruzeze vizual. :D

Shady Lady haha, are acelasi stil "vestimentar" ca si Perrelli. Altceva nu am observat.

Pot sa comentez si eu in timp real? :D

rica spunea...

Inca un costum negru :D- Albania.

rica spunea...

PS: super ideea cu comentatul in timp real- mult mai amuzant, spontan, economicos, palpitant si, important, mai autentic! (am insirat prea multe adjective? :D)

Negruuuu pentru Elvetia. Dar totusi, canti o melodie vesela, sau ce-o fi, si te imbraci la costum negru? :D E si asta o chestie.

Ati avut dreptate: anul acesta, nu ca as sti cum au fost alti ani, s-a pus mai putin accent pe show (cu cateva exceptii, pentru care show-ul a avut un rol important in sustinerea piesei), si mai mult pe interpretarea melodiei.

Aoooleeeeu!! Cehiaaaa, mi-e rau!! Pana si motanul meu a avut o reactie contrariata: ce cauta aici, de ce canta, pentru ce? Uai, ce prost canta, dar e drept, are picioare faine. :D Cum le compenseaza natura, senzational!

rica spunea...

Hasta la vista, baby/ I'm gonna miss you/ MAYBE! - barbatul, ce sa zic! (Huooo, se aude din public :D).

Letonia- next, cu piratii vostri! Nu-mi place de voi.
Haha! Ce naspa a sunat la final. Nu au mai putut sa tina "stindardul sus". :D

Aaa si acum urmeaza "Romanca"- simpatica piesa, imi place mult!

rica spunea...

Ce frumos, "Romanca", si mosuletul care face pe DJ-ul... Tare simpatici! Si frumoasa ideea cu tipa care danseaza "libera", desculta.

Bulgaria nu-mi pare ca reuseste sa cante. Cam deloc. Poate ineditul piesei salveaza onoarea, dar in ochii mei, cel putin, nu prea.

Danemarca nu-mi inspira nimic. Citez pe cineva: "Ce naspa-i cantecul asta". Hahah! All niiight loooong, lalala. Pur si simplu stupid.

Georgia, bine ca am avut intelepciunea sa caut, sa VAD (get my point?), ca o cominteam cu un comentariu nepotrivit si mistocaresc...

Ungaria- ma plictisesti, dar iata ca TVR-ul mi-e prieten si a picat la tanc. :D I will flyyyy tonight!!! Away from this soooong!!

Inca trei, si se termina supliciul! Am facut lata si Eurovisionul.

Citez: "Daca tacea aia, era marfa songul. Daca lasa muzica si barbatii aia. Eeeeeeeeee. Ho, nebuno!".
(E intelectuala amica mea, ca mine asa, dupa o gurita de... Vodka :D)

E simpatica Cipru.

Inca doua, inca doua si ma duuuuc!!

Macedonia, astia merg sa ia fata, iar tipa se cam chinuie asa, sa cante... Si sta cam cracanata- ii e teama ca isi va pierde echilibrul?

Si acum, ultima, slava cerului, Portugalia, sau "Army of Lovers", din cate tin eu bine minte.

Concluzionez: "It's black, it's white. Oh no, it's Eurovision/S2!"

Da, da, e timpul sa votez! E timpul sa votez "Noapte buna". Haha.

Anonim spunea...

my top ten: ucraina, ungaria, bulgaria, albania, suedia (desi charlotte perelli a ca, falsat in seara asta si arata ca o sperietoare de ciori), elvetia, croatia, danemarca, lituania, turcia. unele dintre ele sunt insa de umplutura. mie mi-a placut mai mult vocea tipei din ungaria decat a celei din suedia. asta e :)

RM

Anonim spunea...

Suedia, Islanda, Croatia si Letonia! Atat! Restul sunt neglijabile dupa parerea mea. Dupa mine, nu au nici o sansa "ai nostri" in finala cu asemenea melodii.

Anonim spunea...

Ma mir ca, dintre atatea porcarii, nu a prins finala Elvetia. Paolo ala e deja un star mediteranean. Parca a avut o seara proasta, dar mi-a placut piesa. Nimic altceva memorabil. Sa fi imbatranit de nu-mi mai place Eurovisionul? Sau chiar nu-l mai ia nimeni (in afara de romani) in serios?

rica spunea...

"Georgia - Diana Ghurtskaia - Peace Will Come. Dincolo de faptul ca piesa e plata, trebuia sa vina si cu ochelari de soare negri pe scena, parca e albina. Or fi Dolce & Gabbana?"

=> Diana Gurtskaya was born on July, 2nd, 1979 in Abkhazia in Georgia. She is blind from birth. During the armed conflict in Abkhazia, her family was forced to remove from their native town and she stayed in a camp for refugees and later moved to Russia.

Florin Budescu spunea...

Da, s-a marcat, multumesc pentru informatie. Acest lucru mi-a scapat, bine ca mi-ati spus, ca era urat tare sa las asa. Impresionanta si intristatoare poveste.

Anonim spunea...

da, ai grija. georgianca e oarba de la nastere. ungaria preferam sa se califice...

Anonim spunea...

Concurs slab, chiar stupid anul acesta! Nu ma refer la organizare, ci la prestatii si mai ales la desemnarea finalistilor. Plictisitor si enervant, cu unele exceptii. Repet : unde-i "Shine"?
Noapte buna.

Orpheus

Anonim spunea...

In primul rand as vrea sa subliniez faptul ca melodiile acestei semifinale au fost mai bune decat cele din prima semifinala. Si o alta remarca - vocile bune, puternice au avut piese slabute. Mare pacat! Se pare ca exista intr-adevar o probema in a compune melodii originale, bune.
Cu toate astea, preferatele mele au fost Danemarca, Lituania, Belarus, Portugalia si Suedia.
Iar cea mai proasta interpretare dar si melodie a fost cea a Cehiei. Pacat de fete!

Mihaela

Anonim spunea...

am uitat sa spun ca sunt total de acord cu tine la tot...exceptand elvetia,la kre a suparat faptul ca ti se pare banala(cred ca o sa plang:)
eeee glumeam si eu e opinia ta...si da,ai dreptate,nu stiu de ce au venit imbracati asa...dar recunoaste ca melodia este superba!
dar,tot timpul cele mai bune mel nu se califica in finala:(
2005,islanda,monaco
2007,elvetia,islanda
2008,elvetia,bulgaria...of :(

Anonim spunea...

...ma bucur sincer ca am trecut acum. Desincronizarea are un mare avantaj: am prins toate culorile si nuantele acestei cronici alb-negru scrisa si comentata in timp real. Mi-a placut mult de tot - de fapt singura forma acceptata de 'a vedea' semifinala eurovision. Efectul a fost maxim chiar si fara stropul de ... vodca. :) Nnoapte buna tuturor (la ora asta, deja somn usor) de la perfectible_

Anonim spunea...

Buna ziua tuturor! Am avut casa plina aseara, asa ca nu m-am apropiat de computer, dar:
1.am votat cu Georgia din motive strategice, chestie care m-a macinat rau de tot. Stiam ca e oarba si am fost foarte intrigata ca cineva care cinta despre pace are asemenea haine si ochelari de marca. Nu-mi place piesa, dar daca e cineva din tot concursul care as vrea sa-mi cinte despre pace, apoi ea ar fi singura, doar ca necoafata si imbracata-n altceva. In timp ce ascultam piesa si o comentam cu oamenii din casa am spus ca daca ar fi avut o rochie simpla alba si chiar desculti as fi votat-o, chiar daca nu ma convinge emotional prin muzica. No, s’apoi cind a aparut rochia alba nu prea am mai avut incotro.
2.As fi votat Suedia, dar nu aveam cum :-)). Perrelli a cintat ingrozitor, daca o compar cu orice alta performanta de a ei, dar de altfel majoritatea interpretilor au fost sub ton cam tot timpul. Sa fie ceva in neregula cu sunetul pe scena? Nu de alta dar mai ales la Perrelli ma mir rau de tot. Asta cinta impecabil de obicei, ca sa nu mai zic ca are o mare rutina si experienta in domeniu. Explicatii totusi ar fi. A avut un program super incarcat, chiar exagerat dupa parerea mea si mai e si cu copiii si familia dupa ea( chestie admirabila de altfel, dar care cred ca o epuizeaza la maxim!). Ca sa nu mai zic ca de la ea se asteapta mult mai mult ca de la ceilalti si asta o stie si ea, asa ca emotii si nervi dubli. N-o invidiez. Sper totusi s-o vad simbata in forma si sa cinte asa cum stie ea mai bine si mai ales sper sa cistige, pentru ca daca e sa aleg intre Rusia, Ucraina sau Suedia atunci prefer Suedia ca gazda pentru anul viitor. In felul acesta se poate spune ca impacam si capra si varza. Cel putin in familia mea.
Caro

Florin Budescu spunea...

Este destul de greu sa gestionezi situatia, atunci cand apare elementul emotional.

Oricat de in forma vocala esti, efluviile de emotie care te pot napadi pe scena sunt ciocane in cap.

Sa va dau un exemplu. Am cantat, pe scena Atheneului Roman, o versiune choral-jazz a piesei lui Carlos Santana, "Smooth".

Nu m-a doborat nici emotia de a canta pe prima scena muzicala a tarii, nici publicul elevat, nici sonoritatea senzationala armonic a versiunii coral-instrumentale.

Ceea ce m-a facut sa clachez vocal in momentul de paroxism al piesei a fost emotia transmisa de frumusetea si generozitatea temei muzicale.

Singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa ma straduiesc sa nu chelalai, stricand armonia corala, si am reusit.

Cand canti, exista astfel de momente pe live singing, cand voltii pozitivi ai salii in extaz melomanistic, care te ataca, pentru ca sala "te iubeste", o fac cu atata agresivitate, incat ramai fara ambitus, volum, fara toate calitatile vocale.

Este unul dintre aspectele supraconcentrarii de care tot vorbesc, care nu poate fi gestionat decat foarte greu, incercand sa nu traiesti piesa pe care o canti cu atata intensitate.

La Carlota cred ca a fost vorba de o combinatie de oboseala, emotie si neincalzire corecta a corzilor vocale. Cam la fel cred ca stau lucrurile si la Nico, in general la cei care stiu sa cante si au tehnica de cant buna.

Bulgaroaica s-a agitat prea mult si nu are tehnica de respiratie. Sunt altii, ca Tereza Kerndlova, care pur si simplu nu stiu sa emita sunetul.

rica spunea...

Acum, oarecum regret ca nu mai e decat o seara "magica". M-ar fi tentat un experiment. Comentat in timp real:
- in urma unui experiment de deprivare senzoriala;
- in stare de ebrietate;
- dupa 48 de ore de nesomn;
- sub efectul extraveralului;
- sub efectul red bull;
- dupa 12 ore de munca;
- dupa 12 ore de somn.
Si poate ar mai fi.
(PS: nu credeam ca a fost/exista cineva care a urmat niste linkuri cu muzica, cu o sticla pe un rau sau o pasare solitara. Surprize, surprize!)
Mai multe, sambata.

Anonim spunea...

am uitat sa va povestesc ceva amuzant. la conferinta de presa de dupa semifinala a doua, cind concurentii au tras la sorti locurile din finala, unul din jurnalistii suedezi a lasat un microfon deschis in fata Charlottei Perrelli , care a comentat tot timpul cu reprezentantul televiziunii suedeze, fara sa stie ca sunt auziti! Destul de amuzant dar totusi de bun simt. Ma gindeam cum ar fi fost sa auzim ceva comentarii din partea Nicoletei, fara sa stie ca e ascultata, ea care e penibila chiar si cind se controleaza. oricum m-a surprins faptul ca Perrelli a tras acelasi numar pe care l-a avut cind a cistigat in Israel.
caro

http://www.aftonbladet.se/webbtv/noje/schlager/article2527626.ab

Anonim spunea...

Domnule Budescu, blogul dumneavoastra prinde din ce in ce mai multa viata. Strasnica echipa de comentatori. Va felicit! Citind comentariile despre aceasta semifinala mai ca imi doream sa vizionez si eu spectacolul. Din pacate nu ma pot exprima. Stiu doar ca am ascultat "Hero", melodia Suediei si suna bine. Pe cand un duet cu domnisoara Rica la comentarea unui meci de fotbal? Pot sa imi imaginez doar ce distractie ar iesi.
Cu stima, Cosmin Toma

Maria spunea...

Irina, subscriu la punctele 2 si 7 din experimentul propus de tine (zica toti ce vor sa zica) :))
Finala sigur o sa ma scoata din starea de apatie care m-a coplesit aseara, cand rosteam in gand: ,,Unde sunt Eurovisioanele de altadata?!" Inca un prilej sa suspin dupa anii '70-'80...

rica spunea...

Maria, zic sa aplicam formula matematica "combinari de n luate cate k", si sa vedem ce iese. :D
Daca pica extraveral, ebrietate, nesomn 48 de ore, intelegeti de ce voi lipsi o perioada (mai indelungata, asa) de pe aici, nu? Hahaha.
Domnule Cosmin Toma, apropos de echipa, va spun direct: THERE CAN BE ONLY ONE! Muahaha. Glumesc, stiti, Highlander, sabii, fulgere, etc.