Multumesc persoanei care m-a anuntat ca a aparut acest videoclip. Este o placere pentru mine sa postez embederul la o versiune video anume a acestui cantec frumos. Pentru ca acesta este cuvantul cel mai simplu si mai potrivit.
Eu cred ca este una dintre cele mai frumoase piese (pe care o stiu eu) care a participat la Eurovision anul acesta. Iar asta, dincolo de partitura, care este foarte bine scrisa, datorita sufletului pe care-l pun interpretii. In pictura, a existat o perioada, pana la Rafael Sanzio, in care panzele erau plate. Rafael a introdus modeleul si clarobscurul.
Apoi, lucrurile au mai stat asa catva timp, dupa care a aparut da Vinci, care a adus un nou element: hommo aditus naturae. Adica acel lucru pe care il aduce la minunile naturii mintea si sufletul omului. De la da Vinci, continuand cu marele Michelangelo, lucrurile s-au schimbat. In bine.
De la Jichael Mackson la Florin Salam lucrurile iarasi s-au schimbat. In rau. Acum este posibil sa aduni printr-un anunt in ziar 500 de tineri, sa-i pui sa cante impreuna in diverse formule, apoi marketingul, noua monstruozitate, sa decida ca formula x da profit maxim. Asa s-a format, de exemplu, Spice Girls, iar cinicii sunt britanicii.
Cand apare un fenomen ca Biondo, a caror muzica arde, nu poti decat sa te bucuri. Am fost rugat sa comentez clipul. Ei bine, clipul, in general, este si el marketing si la fel cred eu ca stau lucrurile si in acest caz. Foarte rar marketingul se suprapune cu ceea ce transmite muzica in sine. Cel mai simplu este sa-i lasi pe muzicieni sa cante, sa fie ei insisi, sa se manifeste.
Ma mai deranjeaza faptul ca imaginea este putin cam intunecata. Daca vreau sa am aceasta versiune "Shine" pentru mine, va trebui sa o convertesc in format avi, ca sa ii pot pune mai multa luminozitate, pentru ca flv player-ul nu are aceasta facilitate. Astept in continuare o piesa Biondo care sa se ridice sau chiar sa depaseasca valoric "Shine".
Este un lucru destul de dificil, pentru ca piesa are asupra oamenilor cu sensibilitate muzicala un efect extraordinar, care se manifesta in timp, caracteristic felului cum este inteleasa treptat muzica buna.
miercuri, 30 aprilie 2008
A aparut videoclipul Biondo, la piesa "Shine"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

29 de comentarii:
Pot sa fiu sincera? Chiar daca sincera sensibil egal cu nesuferita.
Pe videoclip nu e stantat nici macar cuvantul "marketing" (ar fi asa doar in masura in care ar dori sa vanda "imaginea" baietilor, care sunt toti trei tare simpatici) ci "hai s-o facem si p-asta".
Imi pare facut fara vreo urma de profesionalism, cat despre idee, nici nu poate fi vorba.
Foarte mare pacat de o piesa sensibila si puternica in acelasi timp, care pe mine personal m-a impresionat tare mult, si, de ce nu, surprins- dat fiind contextul in care am aflat de ea.
(Dios Mio! "And ending in deep solitude", si baiatul ala bananaie aiurea cu lanterna in mana? Cat poate fi imaginea asta de lipsita de subtilitate si traire interioara? Dupa care averm doua tanti coborand agale pe niste scari, apoi ia-le de unde nu-s. Imagini de "epoca" total neinspirate, umbre aiurea, montaj-zero barat! Pare a fi facut de un pusti cu mobil cu camera video, caruia, din fericire, nu ii tremura mana. Pe cuvant).
Nu vreau sa fiu rea (de fapt promit sa-mi fac harakiri cand oi afla bugetul si posibilitatile), departe de mine gandul, mi-s prea dragi si ei si melodia- din moment ce i-am urmarit de la inceput si pana acum si i-am sustinut, dar videoclipul este exemplul clasic de "Asa nu".
Dar acum, sunt rea si mi-o asum: mi-e tare ciuda ca o melodie plata si anosta a avut parte de o realizare mai buna si mai inalta calitativ decat una net superioara ei!
Oricum, piesa ramane frumoasa, emotioanta, indiferent de acest clip. Cel putin pentru mine.
Revin, ca mi-am adus aminte de un comentariu referitor la "scoala de muzica suedeza", si chiar de cateva zile incep sa dau peste artisti tineri suedezi, care mi-au placut foarte mult.
Momentan, dau un singur exemplu si la capitolul videoclip, chiar daca nu se incadreaza la "suedezii talentati"- aici voi reveni alta data (e vorba de o islandeza talentata, dar tot pe-acolo); extrem de simplist, dar cu o idee interesanta, concordanta cu mesajul, si in care locatia potrivita, MONTAJUl au facut aproape totul + prestatia naturala a artistei (incercam sa-mi dau seama daca e corect sa pun egal intre resurse materiale si videoclip reusit, si am realizat ca uneori, nu- depinde de viziune).
E vorba de Emiliana Torrini, cu piesa "To be free": http://www.youtube.com/watch?v=UY5dZwcm_dE
Bjorkish, dar mai plina de sentiment si mai lipsita de teatralitatea artistului in suferinta de sine.
Altele:
http://www.youtube.com/watch?v=nmZcivxVwDk&feature=related (remake a piesei lui Jacques Brel- "Ne Me Quitte Pas"- aproape favorita, nu ma pot decide)
http://www.youtube.com/watch?v=Ac_87o0UWUg&feature=related ("Today has been okay")
http://www.youtube.com/watch?v=MyuL1z2tejs&feature=related (Sunny Road)
Imi place tare mult de ea; voce, naturalete, inocenta, lipsa pretentiilor, sinceritate. Cred ca asta poate fi coloana sonora a copilariei.
Piesa e buna -- in sfarsit am ascultat-o mai pe indelete, dupa atata cerneala cat s-a scurs pe acest subiect.
Videoclipul pare facut in graba, pacat! Dar nu altereaza frumsetea melodiei. Le trebuia ceva mai dinamic pe fundal... nu lumanari, tinuta de epoca... (Imi aminteste de video-clipurile facute la noi prin anii '80). Doar ca "shine" nu e crepuscul...
In fine, e okay-ish... Sa speram ca este inceputul lui Biondo pe aceste meleaguri de "Mamaia" muzicale.
Doamne, cand ne-om schimba?...
Florin,
Am semnat petitiile, chiar daca stiam de la inceput ca nu vor servi la nimic.
'Shine' ar fi fost cea mai buna piesa la Eurovision 2008 si ar fi fost remarcata de criticii obiectivi ca fiind una din cele mai bune compozitii din istoria competitiei.
A fost o ocazie rara care a batut la usa TVR. Organizatia de stat a ales sa mearga (nici o surpriza aici) cu pilele si trisala si sa impinga idiotenia cumplita a lui Nico si tenorul (baiatul nu are nici o vina, sa ma ierte), compozitia 'copy & paste' de Prapastie. 'Prapastia' este excrement, indiferent daca ia ultimul loc sau primul, nu ma intereseaza.
'Shine' este muzica.
Cu prietenie,
Sergio
era loc de mai bine din pacate. oricum se claseaza cu mult peste videoclipurile de la noi din tara. Cantaretii nostri nu sunt fericiti daca nu "dau din fese pi refren".
calitatea imaginii s-a pierdut mult pe youtube. montajul mi se pare bun, conceptul si atmosfera la fel dar parca lipseste ceva si nu-mi dau seama ce...parerea mea desigur. din ce am citit am inteles ca au avut un buget modest. totusi au reusit sa faca ceva simplu si elegant as putea spune, DAR e loc de mai bine.
producatorii spuneau ca videoclipul va avea ceva din atmosfera filmului "The Shining", Stanley Kubrick, deci cei care au vazut filmul pot spune mai multe presupun.
domnule Budescu, exista pe internet un programel numit save2pc, care descarca filme de pe situri gen youtube, in format avi.
e mijto, bravo lor
http://www.uonline.ro/index.php/section/videos/subsection/details/idVideo/3458/Shine_Biondo.html
acelasi videoclip la calitate mult mai buna decat pe youtube
" producatorii spuneau ca videoclipul va avea ceva din atmosfera filmului "The Shining", Stanley Kubrick, deci cei care au vazut filmul pot spune mai multe presupun."
Singura legatura sunt numele si locatia, bla. Atmosfera, conceptie, ioc, nema.
Nu, eu stiu ca am o problema foarte mare cu videoclipurile la melodii care imi plac mult si pentru care eu in mintea mea am realizat propriul videoclip, si la filmele-ecranizari, unde iar ma izbesc de aceeasi situatie. Din acest motiv, mi-e foarte greu sa "analizez obiectiv".
Ramasesem la muzica suedeza buna (si promit sa nu va mai plictisesc cu prostiile mele - citat)- in opinia mea, evident!
Intentia nu este aceea de a proslavi odraslele Suediei. A fost pur si simplu o intamplare ca, descoperind acesti tineri artisti, am vrut sa aflu mai multe despre ei, si m-a uimit ca toti proveneau "de-acolo" sau "de pe langa".
Nina Kinert:
http://www.youtube.com/watch?v=Cw16k6dOu4c ( "Visitor"- usurica, iar fara pretentii, ea frumoasa, nu ai asculta-o de prea mult ori, dar totusi nici nu dai mai departe, etc.)
Sophie Zelmani:
http://www.youtube.com/watch?v=UIcH_ig0wZc ("Breeze"- iar, voce, linie melodica draguta)
http://www.youtube.com/watch?v=_vnQSfJu8Hs ("I can't change"- asta mi-a placut mult pentru mesaj si, da, videoclipul "naiv" e pe gustul retinei mele)
Ane Brun (crescuta Suedia):
(http://www.youtube.com/watch?v=bI0uq0MGxZE "My lover will go"- ok, vocea e de remarcat)
Ane Brun + Nina Kinert- duet intr-un lift, "unplugged": http://www.youtube.com/watch?v=MH6CAjBCPgE
Interesant este ca toate fetele astea au niste lucruri in comun.
Koop & Ane Brun- ok, aici am o problema. Baietii astia sunt travestiti? Nu am putut decela. Oricum, mi s-a aratat, cu putin ajutor, o melodie care mi-a placut foarte foarte mult, si pe care am introdus-o la capitolul "Obsesii" si este clar ca nu o voi scoate de acolo pentru ceva vreme.
Koop island blues- smooth jazz, cu vocea catifelata si extraordinar de potrivita a Anei Brun: http://www.youtube.com/watch?v=Yf0U6FR3UeU
Nu ma pot decide: vreau sa fiu pe malul marii, la asfintit? Vreau sa fiu intr-un bar aglomerat, fum, musica live? Vreau sa fiu la o terasa stradala? Oricum as vrea, cu melodia asta ajung sigur. Si ea imi aduce aminte de alt comentariu (e de vina centralistul cu conexiunile lui!) la "july morning", despre motivul care se repeta, dar care nu plictiseste, ba mai mult! place enorm.
Mai Budescule, mai lasane........Cu Biondo astia! Iar ai inceput, mai frate? Credeam ca te-ai mai desteptat si tu. Dar vad ca te-ai intors la lesinatii astia suedeji. Ve-ziti de muzica ta progresista din care oricum nu intelege nimeni nimic. Hai Nico si Mirita La Beldrad!!!!!!!!!!!!!!!!
pentru anonimul de mai sus : ce-l bucuri pe autorul blogului acilea prezent ca intri zilnic si esti disperat sa vezi daca a mai zis ceva de Biondo...zat , fraierache la stana de unde ai plecat ! lasa oamenii mari sa vorbeste despre succesurile lui Biondo...cantati-va placerea pentru muzica lui nico & miritza pe blogurile lor...distrusilor !!
Pe o margine de pasune
Era o data un copil pe nume Vlad
Cu binoclu te uitai la el ca era cat un brad
Si se zvonea ca avea ochii verzi
De aceea vecinii murmureau :”niciodata sa nu-i crezi”
Si crescand a invatat poker
Ca doar se pregatea sa devina broker
Dar mama lui altceva isi dorea
Ce nici prin gand lui Vlad nu-i trecea
Sa-l faca cel mai mare artist din Romania
Si sa apara in ziarul Tv Mania..
Intr-o zi ,pe cand Vlad canta
La radio cineva se agita:
-Sariti lume s-au furat Doi Boi
Sunt in Patria Hotilor plini de noroi
Auzind ca boii au fost furati
Precum Tepes lua in gura trei carnati
Curaj isi facu si porni la drum
Niciodata nu plecase singur pana acum
Mergand el agale vazu un Tico
Se uita lung ,caci in Tico o fata pe nume Nico
Ii facu cu mana sa vina spre ea
Ca nu putea sa desafaca sticla de cola sa o bea
:Baietas ajuta-ma ,nu pot dopul sa-l scot
Am incercat orice dar sincer numai pot”
Vlad cu dibacie desfacu dopul
Dar valaeu a venit potopul
Si in Tico a stat cu Nico
Uitandu-se lung la un poster cu bautura Cico
-Nico de unde esti?
-Din Ploiesti sa traiesti!
-Eu sunt din Targoviste
Cine poate o beleste…
-De ce umbli singur
Cu pantalonii rupti in tur?
-Am plecat sa salvez doua vieti
Vreau doar sa nu ma certi
Si sa ma ajuti sa caut doi boi
Aflati in patria hotilor plini de noroi
Nico auzind verde albastra se facu
Ochii in jos lasa si cinci minute tacu:
-Eu sunt din Patria Hotilor
Tara de care mi-e dor
Nu stiu cine a furat cei Doi Boi
Te rog nu te razbuna pe noi!
Daca e adevarat ce zici
Atunci hai sa-i cautam p’aci
Poate ii gasim rataciti
Tristi si poate si raciti
Si mergand ei sa caute Doi Boi
Cu un vrajitor se intalnii ce pastea o turma de oi
Vrajitorul se numea Andrei Tudor
Ce poate fi mai ingrozitor?
_Nenea vrajitor ,ati vazut niste boi
-Cu ochi mari si foarte vioi..?
-Am vazut ca nu sunt chior
Dar trebuie sa vorbiti usor
Eu compun un cantec
Si daca-l uit in apa aia va innec
E un descatec pentru a gasi cei doi boi
Atentie sa-l cantati numai voi!
Iata descantecul ce trebuie sa-l invatati
Niciodata sa nu-l uitati
Stati linistiti nu e plagiat dupa Bustamante
Oare asta o avea amante?
:”Vino,
Pe o margine de pasune
Sa cautam doi boi
Furati..
Cerul,
Uitati cum boceste
De dorul vostru,
Unde sunteti?
Astazi
mai mult ca niciodata
Grajdul l-am curatat
“Of ce dor imi e de ei!!..”
O noapte intreaga si o zi
Poza voastra o privesc
Si pe imas ca nebunul alerg
Crezand ca poate va voi gasi..
Vieni i cauta-ne mai bine
Suntem dupa un colt
Speriati si flamanzi
O!Guarda..
I nostri denti rupti
sono strappati di questa pietra
Che sofferenza!
Astazi
mai mult ca niciodata
Grajdul l-am curatat
“Of ce dor imi e de ei!!..”
O noapte intreaga si o zi
Ti offramo un muu lo sai
Poza voastra o privesc
Siamo pazzi piu che mai
Grajdul mereu il curat
Ti aspettiamo con il cibo
Si plin de fan el va fi..
La vitta interra in grajd
Il spazio piu bello che ce
Facciamo muu piu che mai
La nostra amicizia vedrai
Ti fa perdere la testa
Apri bre il Becul
Apri bre il becul
I dimmi che mai piu
Partirai..
Auzind asa cantec frumos
Vlad si Nico s-au asezat jos
Textul l-au invatat
Si impreuna au plecat..
Pe drum in timp ce cantau
Ghici cine ii salutau?
Erau cei doi boi
Care cantau la cimpoi
Ce bucuros era Vlad ca ii gasise
Mai ca se resemnase ca ii pierduse..
Dar uite cum un cantec magic
Compus de un vrajitor pitic
Si ajutat de Nico sa cante cantecul
Boii ii gasi , asa ii fu norocul!”
Iar cantecul pe o margine de pasune
A ajuns faimos,cantat prin magazine
Ce poate fi mai frumos sa fie in ton
Si sa participle la Eurovison?
Povestea s-a incheiat,
Personajele sper ca nu le-am deochiat
Totul e un pamflet
Daca va suparati la Belgrad va iau bilet..
Prost, prost PROST VIDEOCLIP! SINISTRU!
MESAJUL TRANSMIS DE MUZICA E PUR SI SIMPLU ANULAT!!!
INCRDEDIBIL DE PROST!
Tare as vrea sa stiu daca echipa de amatori a avut ceva in minte in momentul conceperii!!!
Intre un videoclip pentru Adi Salam sau Vali Vijelie si cel realizat pentru baietii astia cu har de la Dumnezeu NU-I NICI O DEOSEBIRE!!!
Filmuletz a la Romanica....
INCREDIBIL CE-AU PUTUT FACE...sau ne-face!
Sunt artist plastic si am exercitiul analizei tuturor amanuntelor care tin de compozitie, atmosfera, mesaj...indiferent daca e vorba de arte vizuale, muzica, beletristica. Filmuletzul asta m-a oripilat! E de o mediocritate crasa, le-a distrus baietilor piesa!
Pai, doar asta pot ai nostri, dupa clipul de prezentare cu care au venit suedezii la Bucuresti???
Nu sunt singura care a laudat imaginea clipului original. Acolo totul e studiat si intra in rezonanta PERFECTA cu muzica! Miscari studiate, expresii studiate la sange, lumina studiata, totul, TOTUL a completat partitura si a ajutat ENORM la transmiterea mesajului! De-aici poate si marele succes pe care l-a avut si il are piesa celor de la Biondo.
SUNT SOCATA DE LIPSA DE CALITATE!!!
E RUSINOS! Baietii ar fi trebuit sa refuze politicos, in stil suedez!
Violeta
"Mai Budescule, mai lasane..."
Anonim, sari. Promit sa nu te prind.
"ve-ziti"...=))
Citeva comentarii la ce s-a spus in mesajele anterioare:
In primul rind sint de acord cu Violeta: vidoeclipul este foarte prost facut. Atit de prost incit nici nu il pot revedea, ascult numai melodia...care dupa parea mea are cea mai buna varianta de pina acum. Vocile celor trei + orchestar sint balancate mult mai bine decit in varaintele anterioare.
INSA... nu vad de ce cei care isi doresc un alt fel de videoclip nu pot sa il realizeze singuri... Cred ca cei de la Radiohead (http://www.aniboom.com/radiohead/) chiar ii incurajeaza pe fani sa produca videoclipurile pe care le doresc. Nu cred ca cei de la Biondo are avea nimic impotriva...defapt cred ca si eu o sa fac unul in timpul vacantei de vara. Violete are you ready....Let’s see who is smarter!!!!
In al doilea rind, balada de mai sus este atit de frumoasa...mi-au dat lacrimile. ...
Multumesc dl. Badescu pentru faptul ca mentine ti acest blog. Am promis ca nu mai pierd timpul citind acest blog, insa zilnic ma intorc aici si vreau sa multumesc dumneavostra si tuturor care contribuie. Adiction..
Va urez toate cele bune, Liliana
bine a zis cine a zis chestia cu "fesele pi refren".
oricum mie imi place videoclipul, e acceptabil. am vazut altele mult mai nasoale. totusi ideea nu a fost bine prezentata si exista niste mici scapari, niste lucruri care nu prea isi au locul sau sensul. oricum e cu mult peste videoclipul "castigatorilor" :)care chiar nu are nici un sens(o intreaga orchestra desculta in nisip, 3 pendule si un pian, Nico calare pe o masina...perfect logic, ce pot sa spun?!) asta este parerea mea desigur.
astept albumul, oricare ar fi rezultatul acestui videoclip.
Am vazut si eu videoclipul si pot sa spun urmatoarele: ar fi putut poate sa fie rezultatul unei mai bune inspiratii, unei mai bune teme si deci, ALTFEL, poate. Oricum, avand in vedere ca MELODIA E DEVASTATOARE, GIGANTICA, chiar nu ma deranjeaza imaginile care se deruleaza.....
Dar ce ma deranjeaza cel mai mult e faptul ca asa au mai sarit toti - mai bine zis TOATE ATOTCUNOSCATOARELE in ale videoclipurilor, incat ma mir si mai tare cum de nu au sarit cu acelasi apetit si mai ales "obiectivitate" comentand clipul intr-adevar sub orice nivel al "campionilor Romaniei" Nico si Vlad, ca doar ei ne reprezinta. OARE DE CE?
Ca sa nu mai spun ca suedezii n-au avut in spate sustinerea echipei nationale suedeze de TV precum romanii nostri, care, pe langa TVR, au pus la bataie, cu siguranta, capurile luminate si profesioniste, ca deh, doar reprezinta Romania. SI CE-A IESIT??? Pai clipul suedezilor e NET SUPERIOR, II BATE DE LA MARE DISTANTA! DA, ATI CITIT BINE, e NET SUPERIOR!!!!
Si mai ales, la o melodie de o asemenea maretie si frumusete, chiar nu cred ca intereseaza ce imagini se scurg pe ecran!!!!
E ca si cum, de ex, vrand sa asculti o capodopera muzicala, si te duci pe you tube pt ca acolo gasesti melodia respectiva, vezi si videoclipul care, poate, si cu siguranta, sunt dintre ele mai putin inspirate, te-ar determina sa nu mai placi deloc melodia sau sa vrei sa n-o mai asculti niciodata! Cu siguranta, cine vrea sa asculte SHINE si intra pe clip pe you tube, nu-l deranjeaza catusi de putin ca nu apar fete mai mult goale si dansand in tot felul de pozitii si cu gesturi care mai de care mai teribile!!!!!
Asa ca lasati-o moale, dar chiar moale moale!!!
Iar tu, draga rica si Violeta, chiar as fi interesata sa va citesc si opiniile la adresa videoclipului "Pe-o margine...de margine".
Pt mine, videoclipul celor doi e pe cea mai joasa treapta ierarhica de concepere si inspiratie si realizare existente vreodata la un videoclip!!!
Iar azi am vazut pe TVR International ce lupta asidua au inceput, doar doar vor castiga voturile romanilor de peste hotare, si prin care Nico ne invita cu mare patos sa-i votam la Eurovision, spunandu-ne, pe un ton f. patriotic, ceva de genul "votati Romania!" ca sa nu apara chiar total ridicola spunand "Votati-ma!"( voia parca sa sugereze ca daca votam Romania, adica pe ei, ne-am indeplini o datorie de onoare si cinste fata de tara in care ne-am nascut,....) chiar nu le e rusine, de parca noi, ceilalti, n-am auzit, n-am vazut cine, ce si mai ales cum au ajuns ei cel mai sus.
Mihaela
Ironie sau nu in perioada Eurovisionului nu voi fi in tara. Deci as putea vota pentru Romania. Dar nu voi vota pentru simplul fapt ca aceasta piesa NU reprezinta Romania, ci numai interesele dubioase ale TVR si disperarea lui NICO de a calca pe cadravre si de a se lansa cu orice chip in show bizz-ul international (ca de! are o varsta).
Indiferent de cat de bine e facut vidoclipul, impresia pe care o lasa piesa asta pentru mine e nestirbita.
Imi cer scuze daca ma repet (nici nu mai stiu de cate ori am scris pe subiectul Shine) aceasta piesa este o mare pierdere a Eurovisionului de la Belgrad, iar pentru Romania este cea mai mare pierdere de la Say Something a lui Laurentiu Cazan si pana acum. Si ca sa-i bag si pe "castigatorii Romaniei" in seama, piesa lor imi aduce aminte de dida dragan (am scris bine cu minuscule)cu piesa ei Rugaciune. Sa vedem daca si anul asta stergem podelele la propriu la Eurovision cum a facut ea pe vremuri.
ce faci gabysuge..pe tvr te dai mare fan nico chiar ii urezi noroc ,iar aici? du-te si suge incontinuare
Am vrut sa vad si eu videoclipul si am vazut doar "we're sorry, this video is no longer available". De ieri.
Orpheus
Dragi sustinatori ai "Prapastiei", atentie la limba romana! Au!
http://dragonfly.ablog.ro/2008-04-22/how-to-watch-a-deleted-youtube-clip.html ....pentru Orpheus chiar daca nici el nu crede ca mai exista si cate o spiridusa 'honest men' inspirata de proprietarul blogului dragonfly: " I believe in dragons, fairies, gnomes, honest men and other mythical creatures."
In mod normal nu ar trebui sa raspund unui limbaj suburban si mai ales unuia care arunca noroiul si fuge in multime (se da anonim). Dar din respect pentru cei care citesc acest blog, rog anonimul sa aduca si dovezi daca tot face afirmatii.
Urez trupei Nico&CO (+TVR) sanse de reusita la Belgrad pe masura corectitudinii cu care au castigat concursul in tara.
Iar daca toti fanii lui Nico ar gandi ca mine, atunci Nico s-ar fi reprofilat demult.
Scuze cititorilor acestui blog pentru comentariul pe care se pare ca l-am iscat eu si multumesc d-nului Budeanu pentru oportunitatea replicii.
De acord, rareori dau drumul la comentarii colorate in aceasta maniera colocviala, ca sa ma exprim civilizat.
Il rog pe anonimul in cauza, oricine ar fi el, sa nu mai incerce a doua oara, pentru ca il voi modera.
Pe de alta parte, ma cheama asa cum ma voi semna mai jos, nu Budeanu.
Ideea este ca nu ma deranjeaza, ca doar si N.C. Munteanu m-a prezentat pe "Europa Libera" prima data Budeanu, doar a fost o mica observatie :).
Florin Budescu
Scuzele mele d-nule Budescu. Regret ca dupa atata vreme, de cand citesc acest blog, tocmai eu v-am gresit numele.
Cu respect,
gabbysugarlips
Mihaela:
Nu m-am autodeclarat si niciodata nu am avut pretentia, intentia, absurda aspiratie de a fi etalon calitativ, ba mai mult, atotcunoscatoare- este o eticheta de care ma dezic. Daca am lasat sa se intrevada acest lucru, imi cer scuze pentru indignarea cauzata si implicit pentru folosirea din abundenta a semnelor de exclamare.
Si spun asta in contextul in care mi-am asumat inca de la inceput subiectivitatea: "Nu, eu stiu ca am o problema foarte mare cu videoclipurile la melodii care imi plac mult si pentru care eu in mintea mea am realizat propriul videoclip, si la filmele-ecranizari, unde iar ma izbesc de aceeasi situatie. Din acest motiv, mi-e foarte greu sa "analizez obiectiv".
Cu toate acestea, o eroare s-a strecurat: nu am spus de ce consider ca videoclipul la "Prapastie" este mai bun- calitatea peliculei, a imaginii in general si a 20% din montaj a fost peste calitatea videoclipului celor de la Biondo, iar asta se vede cu ochiul liber. Despre conceptie, mesaj, atmosfera durerii mele si alte lucruri importante, am trambitat in asentimentul tau cand a fost vremea sa disecam, precum niste "veritabili analisti comportamentali", prestatia lor cand a fost scos pe piata videoclipul (toreadorul, Enrique Iglesias in suferinta, Titanicul cand se scufunda, si alte imagini).
De asemenea, am specificat clar ca videoclipul nu stirbeste frumusetea melodiei, insa aici era vorba despre exprimarea opiniilor despre el, nu? Cu ceva argumente, etc.
anonimul de la 13:16 este fixat in stadiul oral de dezvoltare, si are senzatia ca toata lumea este in aceeasi situatie ca si el. Cred ca va fi dezamagit cand va afla adevarul, dar face parte din maturizare. :D
Pacat ca a trecut Pastele; domnul Budescu se pricopsea cu doi mieluti tare mumusei, unul pentru "Badescu" si unul pentru "Budeanu". Hihi.
Consider ca FRUMOSUL n-are nevoie de zorzoane. Inevitabil se prabuseste in kitch.
Iar videoclipul e un kitch ordinar...
Nu am timp, din pacate, sa fac analize profunde si elaborate, ar fi o discutie lunga si interesanta altfel, insa, in conditiile stricte pe care le am aici, de unde scriu, e imposibil sa ma adun suficient pentru a argumenta convingator. O noapte de discutii n-ar fi suficienta ca sa dezbatem facatura, cadru cu cadru si total paralel cu muzica. Dar, ma bazez pe faptul ca sunt, inca, suficient de multi oameni in jurul nostru care miros kitch-ul de la distanta si-l resping.
Violeta
Doamne, oameni buni! Pentru ca pe acest blog nu se poate vedea videoclipul cu pricina, mi-a dat prin cap abia acum sa intru pe "Official Biondo Myspace Site" unde l-am vazut, in sfarsit. Sper sa fie acela cu niste perechi de dansatori intr-un interior de castel medieval si cu bietii baieti filmati ba pe scari, ba aiurea, hlizindu-se. Parerea mea e ca totul e ca nuca-n perete. Pana si eu, care n-am nicio idee despre cum se realizeaza un videoclip, as fi imaginat ceva mai potrivit cu muzica acestei piese minunate. Pe scurt, e o a-iu-rea-la. Inadmisibil. Nota 4 de la mine. Punct.
Orpheus
Din respect pentru piesa, care este minunata, spun doar ca am fost dezamagita de videoclip. Piesa aceasta merita mult mai mult. E incredibila lipsa de viziune a celor care trebuiau sa o promoveze. Orpheus are dreptate, se potriveste ca nuca-n perete.
respecte,
RM
Trimiteți un comentariu