© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

vineri, 7 martie 2008

Jurnalul National: "Razboiul clonelor"

"Razboiul clonelor" este defapt o dezvoltare a articolului postat pe site-ul "Jurnalului National" astazi dimineata, care incepe cu un subtitlu sugestiv: "SINDROM - "Pe-o margine de lume" are o sora", apoi reia povestea descoperirii ultimului montaj postat pe youtube.

Miron Manega, autorul articolului, arata ca a primit la redactie un link. "L-am accesat, si ce credeti ca am descoperit? O alta asemanare flagranta a aceleiasi melodii, "Pe o margine de lume", dar nu cu piesa lui Bustamante, ci cu alta, autohtona. Ieri, pe la pranz, adresa n-a mai putut fi accesata. Cine stie, o fi blocat-o cineva, din greseala. Am descoperit insa o alta adresa, la care se poate asculta mixajul celor trei fraze muzicale".

Cele trei fraze muzicale sunt, succesiv, refrenele din "Pe O Margine De Lume", piesa cantata la Mamaia, in anul 1986, de Cornelia Vorvoreanu, "In seara asta vom fi doi", apoi "La Magia del Corazon", cantata de David Bustamante.

Am citit zilele acestea unele opinii, conform carora aparitia acestei noi piese cu care de asemenea seamana "Pe O Margine...": 1. este aiuritoare si debusoleaza; si ca 2. s-ar putea sa fie nu stiu cate cantece care seamana la refren.

Voi raspunde pe rand la cele doua chestiuni puse pe tapet.

1. Nu este problema celor care descopera astfel de asemanari extrem de mari intre cateva canticele simple sa demonstreze de ce stau lucrurile astfel. Poate ca toti acesti compozitori sunt niste telepati necunoscuti, niste fenomene ale naturii. Este treaba celor indrituiti sa remarce asemanarea dintre piese si sa constate plagiatul. Daca nu o fac, au o problema.

2. Nu exista nu stiu cate astfel de canticele asemanatoare. Liniile melodice ale celor trei piese, pe sectiunea de referen (chorus, cum spun englezii), sunt identice. Primul si ultimul sunet din fiecare dintre cele doua arcuri melodice sunt identice, ca si modul de dezvoltare si deznodamant al frazei muzicale. Restul sunt mici variatiuni pe tema existenta, de care celui care a plagiat, oricine ar fi el, ar trebui sa-i fie jena.

Exemplu comparativ. Dati, va rog, cautare pe youtube "mozart mica serenada", si veti obtine in primele doua rezultate un clip cu Cvartetul Presto. Ascultati-l si, la fiecare patru masuri, schimbati ultima nota cu alta care sa pastreze o logica muzicala. Veti atinge astfel idealul de "nu e plagiat" emis de dl. Moculescu.

Rezultatul muzical va fi caraghios: in mod evident, avem de-a face cu un plagiat la "Mica serenada" a lui Wolfgang, o mutilare a piesei originale. Aici discutam insa de o piesisoara pop simpla la care nu prea ai ce mutila, oricat te-ai stradui, dar plagiatul ramane o problema.

15 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Budescu, stiti cumva ceva despre acest articol? sper in continuare ca asta e rezultatul final.
http://www.jurnalul.ro/articole/119023/ebu-raspunde-evaziv-petitiei

Anonim spunea...

pardon, ca NU e rezultatul final.

Anonim spunea...

inca mai sper ca se poate face ceva...........Domnule Budescu, dvoastra ce credeti? scapam de nico si mirita?

Anonim spunea...

ca sa spun drept, nu mai cred ca scapam de ei, dar ei sigur au scapat de multi dintre noi (ma refer ca posibili ascultatori ai muzicii lor) si si-au pierdut credibilitatea.

oricum, e bine sa continuam protestul chiar daca nu va fi descalificata piesa. acum nu mai e o problema de plagiat, ci o problema de cum se raporteaza tvr la cei care ii platesc salariile: cu sictir suveran.

respecte,
RM

Anonim spunea...

daca tot iubiti asa mult biondo,ia sa faceti voi o greva foamei,nu mai munciti ,nu va mai duceti la scoala,si stati in fata tvr-ului cu pancarte "we want biondo"..
amenintati si voi ca va aruncati de la etaj bla bla..

Anonim spunea...

anonim anterior, noi, astia la care te referi tu, suntem oameni de bun-simt, educati si constienti ca exista cai legale de actiune.
daca tu esti asa disperat si slab de minte sa crezi ca o greva a foamei este mai eficienta decat rabdarea, informarea si actionarea legala, atunci te deplang.
dar nu ne confunda cu tine!

RM

Anonim spunea...

RM..imi suna cam pervers initialele..o veni de la Ramaru Marian..do u know him?

Aia de la Ebu deja au dat verdictul:au anulat petitia..ce sa-ti fac daca pierzi stirile de pe tvr si te lalai pe net..

normal ca presa nu ar da aceasta stire e prea "neshine"..


Voi astia care?ca sunteti 5 oameni..
si stiti ce faceti voi?
de ex aveti fiecare yahoo messenger si aveti un grup de prieteni,si voi va folositi de numele lor si scrieti in locul lor..

cum se face ca pe myspace,s-a creat un cont ptr biondoromania fans..sunt numai 79 de prieteni?iar la nico si vlad sunt in jur a 300-390?

iar de voturi..eu nu am citit de ex ca cei de la tabasco,nicola,paula,rednex sa se planga ca "nu au fost primite voturile"..numai la voi s-a intamplat asta..e ca sa vezi!

Ebu a dat clar o declaratie :"fiecare tara isi organizeaza eurovisionul"
e ca la scoala,cand un director hotareste ce sa se faca in scoala nu si ce sa se faca..

indiferent ca lucrurile mergeau cum vroiati voi,biondo tot pe locul 2 ar fi fost..deci tot de acea diferenta de 1000 de pct era..

stiti unde ar fi batut la ochi?
sa fi fost scorul intre nico-vlad cu biondo la diferenta de 10 pct..
adica nico +vlad sa aiba 8220 iar bindo 8210..

de ce nu se aud alte plangeri si de la alti fani ai altor artisti..?poate unii vroiau yanna mai sus..
ca citeam pe forumuri ca o piesa buna e aia cantata de simona nae,sau cea de la yamba..

credeti ca nu stiu ca va folositi de numele prietenilor vostri de pe yahoo messenger si scrieti in locul lor?sunt oameni care au in lista cel putin 100 de pers(colegi,prieteni,fam)..


acum ce urmeaza sa contestati si decizia Ebu?Ia faceti o petitie impotriva deciziei Ebu!sau a faptului ca va ignora!

Iata niste oameni inteligenti Ebu-istii!..cea mai mare lovitura e indiferenta si ignorarea..
cred ca faceti ulcer de nerv,vazand ca aia de ebu nu va iau in seama ca nu sunt deacord cu voi..

voi,care postati aici,si va schimbati numele(cine stie budescu de cate ori s-a dat anonim pe aici..) sunteti niste disperati,niste frustrati care nu aveti nici o viata personala(indiferent ca sunteti casatoriti,partenerul e ca si caput,inexistent)

degeaba aveti diplome,carti citite e caca maca trei lei vaca.. oamenii despteti nu se preteaza la circ(la otv)..pur si simplu asteapta fara sa ceara socoteala nimanui

daca sunteti asa destepti,de ce nu faceti plangeri ptr sistemul medical din romania?
cu spitale infecte,cu lifturi infecte?

Anonim spunea...

Vai, cata logoree pentru nico... pentru nimic... pentru ni.....

Anonim spunea...

auzi tu ai murit?ai lesinat ai intrat in coma?
ptr ni.....
asa a murit bunicul meu,incercand sa zica ceva cand a facut infart..a ramas cu cuvantul in gura..

Anonim spunea...

Printre prietenii de pe blogul lui Nico si Vlad l-am gasit pe... Luciano Pavarotti!!! Doamne, de cate mai sunt unii in stare!

Anonim spunea...

e ce sa-ti fac anonimule daca esti dus cu pluta pe biondo:D

sunt fani care creaza pagini ptr artistul lor preferat..cum ati facut cu biondo voi..

e grele pt tine sa intelegi..dar uita-te mai departe pe myspace poate inveti sa rid maci beter..

bully spunea...

noi cei 10.300 suntem niste rai si niste incapatanati dar ce te faci cu toata lumea din radiouri si nu-s putini care se incapataneaza sa nu difuzeze piesa " castigatoare " a celor 2 genii muzicale...daca e asa buna si a castigat pe merit si EBU respinge petitia , de ce nu vrea nimeni rahatul asta de piesa ( rahat = dulce turcesc ) ???

Anonim spunea...

Asa cum recunostea ceva mai sus (intr-un mesaj incoerent, plin de dezacorduri si greseli de ortografie) un sustinator al piesei plagiate, intregul lor demers se sprijina pe o minciuna, pe deformarea grosolana a realitatii.Se vede ca sunt disperati din pricina boicotarii copiutei de catre radiourile independente.Ce sa-i faci, adevarul doare cumplit!!

Anonim spunea...

Observ ca EBU n-a dat nici un verdict, ci s-a eschivat diplomatic.
Orpheus

Anonim spunea...

Fratilor, chiar nu pricepeti c-a fost incalcat regulamentul de jurizare? Lasati-o cu plagiatul mai moale, chestiunea serioasa e cu regulamentul, cu proportia de 50%-50% care nu a fost respectata.Cu tema asta preluata corect de presa se poate schimba situatia.Aude cinevaaaa?